Doi oameni au fost răniți într-un atac cu cuțitul, miercuri, 3 iulie, la un centru comercial din orașul Karmiel, nordul Israelului, a declarat poliția, adăugând că atacatorul a fost „neutralizat”, transmit Yedioth Ahronoth și Jerusalem Post, relatează libertatea.ro.
Magen David Adom (MDA), agenția de prim-ajutor din Israel, a precizat că a transportat doi bărbați de 20 de ani la Spitalul Galilea din Nahariya.
Unul dintre ei se află „în stare critică și se fac eforturi de resuscitare”, în timp ce celălalt „este conștient”, deși este „în stare gravă”, a punctat Ran Moskowitz, purtător de cuvânt al MDA.
Atacul calificat drept terorist a avut loc într-un mall din Karniel și a fost comis de un „cetățean israelian”, care a fost împușcat mortal de forțele de securitate.
Poliția a transmis că nu poate ignora posibilitatea ca „alți teroriști complici să se afle încă în zonă”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


