Cel putin patru persoane au murit si zeci au fost ranite - printre care numerosi turisti - intr-un sir de atacuri in Thailanda. Doua bombe au explodat in una dintre cele mai prestigioase si mai scumpe statiuni.
Explozibilul a fost ascuns in ghivecele unor plante de pe trotuar si au fost activate prin telefon.
Aceste imagini au fost surprinse la scurt timp de la cele doua explozii, care au zduguit aseara orasul Hua Hin de pe litoralul thailandez. Bombele, ascunse in ghivece cu flori, au ucis o vanzatoare.Sute de turisti care se odihneau in statiunea turistica au fost evacuati. Peste 20 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale. Pana la venirea ambulantelor, localnici au incercat sa dea o mana de ajutor.
Printre turistii raniti se afla doi olandezi care au suferit rani usoare, in timp ce doi germani, raniti la picioare, si un italian, ranit la spate, au avut nevoie de interventii chirurgicale. Ei se afla in stare grava. Cele doua bombe de la Hua Hin explodasera la un interval de 30 de minute si la o distanta de 50 de metri una de alta intr-o zona apropiata de plaja, unde se afla numeroase baruri si restaurante frecventate de turisti.
"Când a explodat prima bomba, m-am culcat la pamânt şi am încercat sa-mi ajut colegii. Atunci, a explodat a doua bomba şi m-am oprit din nou.”
Intr-un incident separat, tot noaptea trecuta, o bomba a explodat intr-o piata din sudul Thailandei, aproape de casa sefului politiei provinciale. Un barbat a fost ucis si alti cinci au fost raniti. Doua explozii au fost raportate astazi dimineata si la Phuket, destinatie turistica foarte populara in randul strainilor.
In ultimele saptamani s-au produs mai multe deflagratii de acest gen, in mai multe provincii thailandeze. Rareori, insa, se intampla ca atacurile sa vizeze zonele populate de turisti.

