Atentatele comise in duminica Pastelui catolic in Sri Lanka ar putea provoca pierderi de pana la 1,5 miliarde de dolari sectorului turistic in acest an, a anuntat vineri ministrul finantelor tarii.

“Turismul va fi (sectorul economic) cel mai dur afectat”, a declarat ministrul finantelor Mangala Samaraweera, citat de France Presse. “Ne asteptam la o scadere cu 30% a sosirilor si aceasta inseamna o pierdere de aproximativ 1,5 miliarde de dolari”, a adaugat el intr-o conferinta de presa.

Insula din Asia de Sud, apreciata pentru plajele sale idilice si natura luxurianta, a inregistrat un an record in 2018 cu 2,33 milioane de turisti. Ea spera sa genereze venituri de 5 miliarde de dolari in 2019, fata de 4,4 anul trecut.

Atentatori sinucigasi s-au aruncat in aer duminica dimineata in mai multe biserici ale minoritatii crestine si hoteluri de lux, ucigand 253 de persoane. Organizatia jihadista Stat Islamic (SI) a revendicat aceste atentate sinucigase.

Pe baza datelor in legatura cu precedente tari afectate de atentate precum Franta, Belgia, Spania sau Tunisia - Samaraweera a declarat ca sectorul ar putea spera la revenirea la normal in doi ani.

″In mod obisnuit, tarile care sufera de atacuri in stilul SI isi vad turismul ca se restabileste intr-un an pana la doi ani, atat timp cat problemele sunt rezolvate de la baza si masurile de securitate sunt bine comunicate”, a explicat ministrul.

Din Regatul Unit pana in Israel, mai multe tari au recomandat cetatenilor lor sa evite sa se duca in Sri Lanka sau sa paraseasca tara daca sunt acolo. Australia a considerat vineri ca “probabil” noi atentate vor fi comise acolo.

Sute de olandezi care se afla in prezent in Sri Lanka vor fi repatriati in Olanda ”in zilele urmatoare”, a declarat vineri un fond de garantii activ in turism.

Parisul recomanda francezilor sa-si limiteze deplasarile in capitala Colombo si sa stea departe de lacasurile de cult si de adunari organizate in insula.

India vecina este cel mai mare furnizor de turisti in Sri Lanka, urmata de Marea Britanie, fosta putere coloniala, si China.

Sursa: Agerpres

Sursa: