Patru persoane au murit si cinci au fost ranite intr-un atentat cu bomba artizanala impotriva unei cladiri administrative intr-un sat din sudul Chinei, au informat autoritatile, transmit AFP si dpa, conform Agerpres.

Autorul atentatului, un barbat de 59 de ani, a fost gasit mort la locul exploziei, a anuntat politia locala pe retelele sociale.

Deflagratia s-a produs luni dimineata la Mingjing, un sat cu 3.000 de locuitori situat in apropierea metropolei Guangdong si care face obiectul unui proiect de urbanism si al exproprierilor.

Imagini video difuzate pe site-ul de stiri Jiemian arata un birou distrus, sange pe pereti si doua trupuri zacand nemiscate pe podea.

Media locale au precizat ca in cladire functiona Comitetul local, unde sunt luate mai ales deciziile cu privire la proprietatile de terenuri.

Anul trecut, autoritatile locale au atribuit 110 hectare unui dezvoltator imobiliar din Shanghai, care are in plan sa recreeze un sat ‘vechi’ pentru a atrage turisti, a relatat un cotidian din Guangdong.

Proiectul, evaluat la 8 milioane de yuani (1 milion de euro), presupune stramutarea mai multor familii. Persoane care afirma ca locuiesc in aceasta zona au scris pe retelele sociale ca atentatul are legatura cu un diferend legat de despagubiri.

In China, problema exproprierilor este frecvent sursa de tensiuni intre autoritati si localnici.

Intre 2005 si 2015, intre 1 si 5 milioane de agricultori au fost expropriati in fiecare an, adesea fara a primi despagubiri, conform unui studiu al Universitatii din Hong Kong.

China a reformat anul trecut legea privind proprietatea funciara, dandu-le mai multa libertate judecatorilor sa examineze plangerile legate de exproprieri abuzive. Cu toate acestea, justitia ramane supusa vointei Partidului Comunist, ale carui cadre locale sunt adesea la originea unor proiecte imobiliare gigantice.

Sursa: