In Seychelles, un paradis turistic, a fost decretata starea de urgenta in urma unei explozii uriase care s-a produs in cursul noptii intr-o zona industriala de pe insula principala, Mahe, concomitent cu inundatii catastrofale, soldate deja cu trei morti, scrie stirileprotv.ro

Vorbind la televiziunea nationala, presedintele Ramkalawan a numit cele doua dezastre concomitente o "calamitate" pentru tara si a facut apel la solidaritate fata de cei afectati. El a cerut pastrarea unui moment de reculegere, informeaza News.ro, care citeaza BBC.

Explozia, care s-a produs imediat dupa ora locala 2:00 (0:00, ora Romaniei), a devastat zona, spulberand magazinele si distrugand locuintele din apropiere de-a lungul coastei de est a insulei Mahe. Explozia s-a produs la o companie de constructii si cariere, unde explozibilii erau depozitati in patru containere.

Mai multe persoane au fost ranite, in timp ce altele a trebuit sa fie evacuate.

Aeroportul international a fost, de asemenea, avariat, in ciuda faptului ca se afla la o distanta de 4 km.

Presedintele din Seychelles, Wavel Ramkalawan, a ordonat tuturor locuitorilor, cu exceptia angajatilor esentiali, sa ramana acasa. Scolile sunt inchise, iar spitalele au fost inchise pentru toti, cu exceptia cazurilor de urgenta.

Singura circulatie permisa este cea catre si dinspre insulele de vacanta. "Aeroportul international din Seychelles este inca operational, iar serviciile de feribot intre insule functioneaza pentru vizitatori", a precizat contul oficial al tarii pe X.

Guvernul britanic si-a sfatuit cetatenii aflati pe insula Mahe sa ramana in casa pana la noi ordine.

Pe de alta parte, ploile exceptional de puternice din timpul noptii au provocat inundatii grave si alunecari de teren, ceea ce a sporit presiunea asupra echipelor de interventie de pe insula. Trei persoane au murit, casele lor fiind distruse.

Potopul a facut ca apele reziduale sa se scurga in ocean, iar oamenii sunt sfatuiti sa nu inoate. Imagini difuzate la televiziunea nationala au aratat strazi acoperite de un strat gros de noroi, pline de moloz si copaci dezradacinati.

Seychelles, o destinatie turistica importanta, este formata din 115 insule, dar este cea mai putin populata tara din Africa, cu aproximativ 100.000 de locuitori.