Au apărut noi imagini cu ultimele clipe din viața femeii de 37 de ani care a fost împușcată mortal, în mașina sa de un agent al Serviciului de Imigrație din Statele Unite. Între timp, în mai multe orașe americane, mii de oameni au ieșit în stradă și susțin că femeia a murit nevinovată. În Minneapolis, unde a avut loc tragedia, multe școli au fost închise. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
„- E în regulă, omule, nu sunt supărată pe tine! Hai, arată-ți fața!
-Stai liniștit, nu ne schimbam numerele de înmatriculare în fiecare dimineață, dacă vrei să știi. Va fi același număr când vei veni mai târziu să vorbești cu noi. Este în regulă. Vrei să te iei de noi, mai bine te-ai duce să-ți iei ceva pentru prânz.
-Ieși din mașină!”
Aceste imagini au fost surprinse cu telefonul mobil al agentului Serviciului de Imigrație care a împușcat-o mortal pe femeia aflată la volan. Șoferița se adresează pe un ton calm celui care o filmează și chiar îi spune că nu este supărată pe agenții care i-au înconjurat mașina. În tot acest timp, o altă femeie, care era împreună cu victima, încearcă să discute cu agenții, până în momentul în care lucrurile degenerază brusc.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „-Vicepreședintele a sugerat ieri că Renee Good, femeia care a fost ucisă de ofițerul ICE, făcea parte dintr-o grupare de stânga.”
- „Acolo era o femeie care țipa: „Rușine!”. Așa cum am mai spus, nu era o situație normală. Femeia era scandalagioaică, striga foarte tare.”
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a distribuit și el videoclipul în care sunt surprinse ultimele momente din viața lui Renee Nicole Good și a subliniat că imaginile sunt dovada clară că agentul era în legitimă apărare. Între timp, protestele continuă în Minneapolis și în alte orașe din jur.
Oamenii revoltați cer ca agenții Serviciului de Imigrație să oprească raidurile din localitățile lor. De altfel, în Minneapolis, școlile publice au fost închise. Au fost invocate motive de siguranță, după ce acești agenți au făcut verificări în instituțiile de învățământ și ar fi folosit gaze lacrimogene, la unul dintre liceele din zonă.
