Emmanuel Macron a declarat joi ca "fiecare cuvant" pe care il spune despre razboiul din Ucraina este "cantarit", scrie stirileprotv.ro.
La inceputul saptamanii, el a provocat stupoare, inclusiv din partea aliatilor, spunand ca trimiterea de trupe occidentale in Ucraina "nu este exclusa", relateaza BFMTV.
Presedintele francez subliniase ca nu exista inca un consens pe tema trimiterii de trupe occidentale in Ucraina, dar ulterior, mai multe tari au respins ideea. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Germania l-au contrazis pe rand pe Emmanuel Macron.
Criticat din toate partile, inclusiv pe plan intern, Emmanuel Macron a insistat joi ca fiecare cuvant al sau despre Ucraina a fost "cantarit" si "masurat", chiar daca si-a atras o replica dura inclusiv din partea lui Vladimir Putin.
„Acestea sunt subiecte foarte serioase. Fiecare cuvant pe care il spun pe aceasta tema este cantarit, gandit si masurat", a declarat Macron la inaugurarea Satului Olimpic din suburbia pariziana Saint-Denis.
Presedintele francez a refuzat sa faca alte "comentarii geopolitice" in acest context, afirmand ca "nu este locul" si ca "sportul trebuie sa permita unitatea si linistea".
Luni, Emmanuel Macron le-a cerut aliatilor Ucrainei sa "treaca la actiune" pentru a asigura "infrangerea" Rusiei, prin livrari mai rapide si mai ample de arme si munitii.
De asemenea, el a incalcat un tabu, neexcluzand trimiterea de trupe occidentale in Ucraina, desi a subliniat ca nu exista un consens pe aceasta tema.
Reactionand la aceste declaratii, liderul de la Kremlin a avertizat joi Occidentul ca exista o "amenintare reala" de razboi nuclear in cazul in care conflictul din Ucraina va escalada.
„Ei trebuie sa inteleaga ca si noi avem arme capabile sa loveasca tinte de pe teritoriul lor", a spus Vladimir Putin.
O serie de tari europene, printre care Germania, Polonia, Italia si Cehia, precum si Statele Unite, au respins categoric ideea trimiterii de trupe terestre.
„Vladimir Putin trebuie sa stie ca exista riscuri si pentru el", a subliniat o sursa diplomatica franceza, precizand totodata ca "nu este vorba de (a trimite trupe pentru) a participa la luptele din Ucraina".
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


