O petrecere s-a incheiat tragic in California. 6 tineri au murit si alti 7 au fost raniti dupa ce balconul in care se aflau s-a prabusit. Victimele sunt studenti irlandezi veniti sa lucreze in Statele Unite. Ei s-au adunat la o petrecere de aniversare a unui coleg de 21 de ani.

Tragedia a avut loc la o petrecere, intr-un apartament de la etajul patru, ocupat de studenti irlandezi veniti sa lucreze vara in America. 13 tineri iesisera la balcon, cand  la un moment dat acesta s-a desprins de structura cladirii si s-a prabusit. 


” Este oribil. Este greu când ti se întâmpla în tara ta, dar când se întâmpla în alta parte, când nu ai familia alaturi.”


Patru oameni au murit pe loc, iar alti doi dusi in stare critica la spital, nu au mai putut fi salvati. Toti aveau varsta cuprinsa intre 21-22 de ani. Medicii spun ca cei sapte raniti sunt in stare grava. Tragedia a socat opinia publica. Oficiali de la Ambasada Irlandei in Statele Unite au depus flori si au transmis condoleante familiilor victimelor.


Politia a deschis o ancheta si urmeaza sa stabileasca circumstantele incidentului.