Austria isi va mentine veto-ul fata de aderarea Bulgariei si Romaniei la spatiul Schengen pana cand va observa o "scadere sustinuta" a numarului solicitantilor de azil, a declarat ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, scrie stirileprotv.ro.
"Ceea ce este important pentru noi, ca sa fiu cat se poate de sincer, este ca numarul (migrantilor) sa coboare si sa fie o scadere sustinuta", a precizat ministrul Schallenberg (foto articol), intr-un interviu preluat, joi, de Politico.
El a descris veto-ul austriac drept un "semnal de avertizare" catre Bruxelles, ce "trebuie sa inteleaga ca, atunci cand avem peste 100.000 de cereri de azil in 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, sa lasam pur si simplu acest sistem disfunctional sa mearga mai departe".
Seful diplomatiei austriece a refuzat sa dea un orizont de timp pentru o ridicare a acestui veto, dar a apreciat ca, in conditiile in care sosirile migrantilor ilegali continua sa creasca, iesirea din acest impas nu se intrevede pe termen scurt.
„Austria este o mare beneficiara a spatiului Schengen si dorim ca el sa functioneze”
El a mai spus ca guvernul de la Viena este incurajat de "planul de actiune" al UE pentru consolidarea controalelor la granite si accelerarea procedurilor de azil, insa este nevoie de mai multe progrese. "Ca tara situata in inima Europei, Austria este o mare beneficiara a spatiului Schengen si dorim ca el sa functioneze", a subliniat ministrul austriac.
In Austria au intrat anul trecut circa 110.000 de migranti veniti din Orientul Mijlociu, Asia si Africa, de aproape trei ori mai multi fata de anul anterior. Numarul migrantilor sositi in 2022 pe ansamblul tarilor UE este de circa un milion, o crestere de aproape 50% fata de anul precedent.
Daca Franta si Germania ar fi inregistrat la fel de multi migranti pe cap de locuitor ca Austria, atunci respectivele doua tari ar fi avut ele singure impreuna un milion de migranti, a remarcat ministrul austriac de Externe.