Compania Ford a dat lovitura la Salonul Auto de la Detroit. A fost prezentat automobilul din a treia generatie Focus. In total, la Salon au avut loc peste 40 de premiere mondiale. Automobilele au fost dintre cele mai luxoase, dar, cel mai important - ecologice.


Cea dea 23-a editie a Salonului Auto de la Detroit a fost deschisa pentru presa de specialitate. In cadrul ceremoniei, Ford s-a lansat cu cea mai importanta noutate: premiera mondiala a celei de-a treia generatii Focus.

Totodata, marii producatori mondiali s-au intrecut in tot felul de modele, de la supersportive la limuzine luxoase. Volskwagen-ul, aflat printre favoritii in cursa de a deveni cel mai mare constructor mondial devansand Toyota, a preferat sa vina fara nici o premiera de model de serie.

Toyota insa, a elaborat un concept de hybrid - practic imprumutat de la Lexus. Chevrolet, marca numarul trei in lume, a mers pe un concept menit sa prefigureze noul Aveo. Insa oricat de diferite ar fi, toate automobilele au o trasatura comuna – grija pentru mediu si eficienta, de aceea majoritatea exponatelor au fost electrice sau hibride. Publicul va avea acces la expozitie abia din 15 ianuarie.