Autoritatea de reglementare a sectorului financiar din Elvetia cere prerogative mai mari pentru a-i penaliza pe bancherii incorecti, dupa o serie de scandaluri care au afectat reputatia sectorului la nivel international, transmite Reuters, citat de news.ro. Marlene Amstad, sefa consiliului de administratie al Autoritatii de Supraveghere a Pietelor Financiare Elvetiene (FINMA), a declarat pentru ziarul SonntagsZeitung ca agentia ar saluta noi instrumente care sa traga la raspundere bancherii pentru greselile pe care le fac.
In timp ce FINMA ii poate exclude pe bancherii care comit erori grave, ii lipseste un set de instrumente mai larg pe care Marea Britanie, de exemplu, il are cu regimul sau de senior manager, a spus ea in interviu.
”Nu putem introduce singuri astfel de instrumente, legislativul trebuie sa faca asta. In prezent, exista initiative politice care abordeaza nevoia de actiune in acest sens. Suntem interesati sa avem un set de instrumente cat mai complet si suntem fundamental deschisi catre intrumente noi, eficiente.", a spus ea.
Exasperarea fata de Credit Suisse, in special, determina Elvetia sa regandeasca un sistem in care bancherii de top au fost in mare parte de neatins, a relatat Reuters in luna mai.
Pierderile mari inrgistrate de Credit Suisse in urma prabusirii biroului de familie Archegos si decimarea unor investitii ale clientilor de ordinul miliardelor sustinute de compania financiara britanica insolvabil Greensill au infuriat autoritatile de reglementare si au declansat o discutie rara intre parlamentari despre amendarea bancherilor.
Cu privire la alte subiecte, Amstad a spus ca riscurile de pe piata creditelor ipotecare au crescut pe masura ce preturile imobiliarelor s-au abatut de la fundamentele economice, dar ea a spus ca nu este la latitudinea FINMA sa decida.
"Ceea ce putem face este sa cerem bancilor individuale provizioane de risc suplimentare daca o banca isi asuma un risc prea mare atunci cand acorda credite ipotecare. Folosim acest instrument in mod regulat, inclusiv recent", a spus ea fara a oferi mai multe detalii.


