Abdomen plat, buze senzuale, piele fina, fara niciun rid, si ochi plini de scantei. Uneori, cand te uiti la pozele de pe retelele sociale e greu sa spui care este realitatea si cat de mult a fost ea editata de dragul a mii de like-uri. Ei bine, autoritatile din Norvegia au emis o lege care ii obliga pe influenceri sa precizeze daca pozele de pe social media sunt editate.

Influencerii din Norvegia nu vor mai avea voie sa posteze imagini editate fara sa spuna ce anume au modificat. Noile reguli vor afecta postarile care sunt facute pe bani sau care au ca scop promovarea anumitor produse. 
Pe site-ul guvernului de la Oslo se precizeaza ca amendamentul are ca scop reducerea presiunii sociale si pshiologice din cauza reclamelor care prezinta oamenii intr-o maniera idealizata.

 Autoritatile spun ca acest fenoment are un impact negativ, mai ales asupra adolescentelor care ajung sa se raporteze obsesiv la un model de frumusete adesea greu de atins, tocmai pentru ca este produsul unor editari si filtre ce falsifica grosolan realitatea mai putin... perfecta, desi nu mai putin fermecatoare in multe cazuri.
Amendamentul a fost introdus in legea norvegiana a marketingului, iar regele va decide cand va intra in vigoare.