Opozantul rus Alexei Navalnii va fi inmormantat la Moscova in cursul zilei de vineri, pe fondul unor masuri de securitate stricte si a temerilor privind o represiune a politiei, la doua saptamani dupa ce a murit subit la varsta de 47 de ani intr-o colonie penala din Arctica, relateaza Reuters.
Aliatii lui Navalnii- care au promis sa transmita in direct pe internet evenimentele din aceasta zi - l-au acuzat pe presedintele Vladimir Putin ca l-a asasinat pentru ca liderul rus nu ar fi putut tolera gandul ca Navalnii ar putea fi eliberat intr-un potential schimb de prizonieri.
Acestia nu au publicat dovezi care sa sustina aceasta acuzatie, dar au promis sa prezinte modul in care a fost ucis si de catre cine.
Kremlinul a negat implicarea statului in moartea sa si a declarat ca nu are cunostinta de niciun acord de eliberare a lui Navalnii. In certificatul sau de deces, potrivit aliatilor opozantului, se arata ca a murit din cauze naturale.
Navalnii, un fost avocat, a fost cel mai cunoscut disident al opozitiei divizate a Rusiei, criticandu-l pe Vladimir Putin de la venirea la putere a liderului rus la sfarsitul anului 1999, organizand proteste de strada si publicand investigatii privind presupusa coruptie a unor persoane din elita rusa.
Insa, in urma unei serii de acuzatii penale pentru frauda si extremism, despre care Navalnii a spus ca au fost motivate politic, a fost condamnat la peste 30 de ani de inchisoare, iar majoritatea sustinatorilor sai fie au fugit din tara, fie se afla in inchisoare.
Navalnii a decis sa se intoarca in Rusia din Germania in 2021, dupa ce a fost tratat pentru ceea ce medicii occidentali au spus ca a fost otravire cu un agent neurotoxic, doar pentru a fi imediat arestat preventiv.
Putin nu pronunta numele opozantului rus
Putin, care controleaza toate parghiile statului si se asteapta sa fie reales confortabil pentru un nou mandat de sase ani peste doua saptamani, nu a comentat inca moartea lui Navalnii si a evitat ani de zile sa-i mentioneze numele.
Desi Navalnii este bine cunoscut in Occident, nici televiziunea de stat din Rusia nu l-a mentionat ani de zile, iar atunci cand a facut-o a fost pe scurt si intr-o lumina negativa.
O slujba religioasa pentru Navalnii urmeaza sa aiba loc la ora locala 14.00 (13.00, ora Romaniei) in Biserica Icoanei Maicii Domnului din cartierul moscovit Maryino, unde Navalnii a locuit.
Apoi este programata inmormantarea sa la cimitirul Borisovskoie, la aproximativ 2,5 km distanta, pe cealalta parte a raului Moskva, doua ore mai tarziu.
Garduri si politisti la biserica unde va avea loc slujba
Potrivit Meduza, patrule de politie au aparut la cimitirul Borisovskoie, in timp ce la biserica unde va avea loc slujba, joi dupa-amiaza, au inceput sa fie instalate garduri de fier.
De altfel, in tot cartierul au fost instalate astfel de garduri, iar pe usa bisericii este atarnat un panou care anunta ca este interzisa filmarea audio, foto si video in cladire.
Potrivit pozelor publicate pe agentiile internationale, politisti rusi se afla pe acoperisurile cladirilor din apropierea bisericii.
Aliatii lui Navalnii, care se afla in afara Rusiei si care au fost desemnati de autoritati drept extremisti sustinuti de SUA, au facut apel la persoanele care doresc sa ii onoreze memoria, dar nu pot participa la serviciul funerar, sa mearga in schimb la anumite repere din orasele lor vineri seara, la ora locala 19.00.
Kremlinul a respins declaratiile aliatilor sai ca fiind provocatoare si a avertizat ca politia va respecta legea.
Potrivit publicatiilor media rusesti independente, un convoi de masini de politie se indreptau vineri dimineata spre biserica.
Autoritatile ruse, in alerta
Judecand dupa adunarile anterioare ale sustinatorilor lui Navalnii, este probabila o prezenta intensa a politiei, iar autoritatile vor reprima tot ceea ce vor considera ca seamana cu o demonstratie politica in conformitate cu legile din Federatia Rusa privind protestele.
Sotia lui Navalnii, Iulia, cu care a avut doi copii, a declarat ca nu este sigura daca funeraliile in sine vor decurge in mod pasnic sau daca politia va aresta participantii. Ea se afla in afara Rusiei.
Mama lui Navalnii, Liudmila, in varsta de 69 de ani, probabil ca va participa la inmormantare. Dar nu este clar cine altcineva va avea voie sa intre in biserica pentru slujba, noteaza Reuters.
In perioada premergatoare inmormantarii sale, aliatii lui Navalnii au acuzat autoritatile ca le-au blocat planurile de a organiza funerarile opozantului rus si au declarat ca persoane necunoscute au reusit chiar sa le zadarniceasca incercarile de a inchiria un dric pentru a-l transporta la propria inmormantare.
Kremlinul a declarat ca nu are nimic de-a face cu aranjamentele funerare ale lui Navalnii.


