Autoritatile ruse incalca dreptul la aparare marinarilor ucraineni, retinuti in stramtoarea Kerci. Declaratia a fost facuta de avocatul unuia dintre ei, care spune ca nu are acces la clientul sau si se plange pe faptul ca nici pana in prezent nu detine informatii despre desfasurarea anchetei. Intre timp, zeci de cetateni rusi nu au fost lasati sa intre in Ucraina.
Nicolai Polozov, avocatul unuia dintre militarii retinuti, a declarat astazi pentru un post de televiziune ucrainean ca nu a reusit sa discute cu clientul sau, unul dintre militarii ucraineni retinuti in stramtoarea Kerci.
Nikolai POLOZOV, AVOCATUL CAPITANULUI RETINUT DENIS GRITENKO: “Inca azi dimineata am depus o cerere pe numele sefului izolatorului. N-am primit nici un raspuns pana acum. In plus, m-am adresat la Departamentul de investigatii FSB. Acolo au refuzat sa primeasca cererea.”
Potrivit avocatului, autoritatile ruse incalca astfel dreptul la aparare a persoanelor vizate. In plus, deocamdata nu se cunoaste nici numele anchetatorului care se ocupa de acest caz. Polozov spune ca el urmeaza sa se gaseasca avocati pentru toti marinarii retinuti.
Nikolai POLOZOV, AVOCATUL CAPITANULUI RETINUT DENIS GRITENKO: "La moment eu formez o echipa de avocati care ii vor proteja pe toti ceilalti prizonieri de razboi ucraineni."
Pe 27 noiembrie, cei 24 de militari au fost pusi sub acuzare pentru trecerea ilegala a frontierei ruse. 21 dintre ei se afla in prezent intr-o inchisoare din Moscova, iar ceilalti trei, care au fost raniti in urma incidentului, in spitalul unui alt penitenciar, tot din capitala rusa. Imediat dupa capturare, acestia au fost dusi in Crimeea, iar apoi transportati in Rusia.
Intre timp, purtatorul de cuvant al Serviciului de frontiera ucrainean anunta ca in ultimele zile in jur de 50 de rusi nu au fost lasati sa intre pe teritoriul Ucrainei, din motiv ca n-au putut explica motivul vizitei. Iar numarul total de cetateni ai Federatiei Ruse care au incercat sa intre in Ucraina, s-a redus la jumatate in acest weekend.
Acesta a mai adaugat si ca in jur de 150 de ucraineni nu au fost lasati sa treaca frontiera Rusiei, fara explicatii. Toate acestea vin in contextul in care autoritatile ucrainene au declarat stare de razboi in zece regiuni din tara si au inasprit conditiile de traversare a frontierei ucrainene de catre cetatenii rusi.


