Patru alpinişti au murit după ce au fost prinşi de o avalanşă în timpul unei ascensiuni pe masivul Vardousia, din regiunea Fokida, în centrul Greciei, conform unui anunţ făcut sâmbătă de serviciul elen de salvare, relatează cotidianul Kathimerini, scrie digi24.ro
Trei dintre alpinişti au fost daţi dispăruţi de joi seară, după ce au pornit pe traseu din localitatea Athanasios Diakos, pentru a urca pe vârful Korakas, care are înălţimea de 2,500 de metri.
După pierderea contactului telefonic, prietenii şi rudele alpiniştilor au alertat serviciile de salvare.
Salvatorii au descoperit, vineri, trupurile a trei bărbaţi şi al unei femei între 30 şi 40 de ani, care nu fusese dată dispărută şi care se pare că era prietena unuia dintre bărbaţi, conform cotidianului Kathimerini.
Toate cele patru victimele au fost găsite laolaltă, luru care indică faptucl că au fost luate prin surprindere de avalanşă şi nu au avut nicio șansă să se salveze.
Doi dintre bărbați erau alpiniști cu experiență
Președintele Sindicatului Salvamontiștilor, Kostas Tsigas, a vorbit, la radiodifuzorul public ERT, despre condițiile din zonă și primele concluzii ale anchetei. „Patru dintre colegii noștri s-au aventurat la alpinism în zona Vardousia. Conform mărturiilor localnicilor și investigațiilor inițiale, se pare că s-au dezorientat”, a explicat el.
De asemenea, Tsigas a subliniat că, deși unii membri ai grupului urcaseră anterior până la vârf, ninsorile recente au făcut ca potecile să fie extrem de greu de găsit.
„Existau adăposturi în zonă, dar nu au fost găsite acolo”, a explicat el și a adăugat că alpiniștii au fost localizați în cele din urmă cu ajutorul dronelor, al unui elicopter și al salvatorilor cu experiență din trei unități de alpinism și patru echipe EMAK.
Echipele de salvare spun că doi dintre bărbaţi erau alpinişti cu experienţă. Căutările au fost îngreunate de terenul greu şi de condiţiile meteorologice specifice iernii. În cursul zilei de sâmbătă cele patru cadavre vor fi coborâte de pe munte.

