Oamenii risca sa ajunga sa locuiasca intr-o lume pustie daca liderii mondiali nu sunt capabili sa ajunga anul acesta la un acord prin care sa stopeze extinctia faunei si distrugerea ecosistemelor vitale, a declarat Elizabeth Maruma Mrema, coordonatorul ONU pentru biodiversitate.

„Viata oamenilor depinde de biodiversitate, in moduri care nu sunt intotdeauna aparente sau apreciate. Sanatatea oamenilor depinde in cele din urma de serviciile ecosistemice: disponibilitatea apei proaspete, combustibilului, surselor alimentare. Toate acestea sunt preconditii pentru sanatatea umana si mijloacele de trai”, a declarat Elizabeth Maruma Mrema pentru The Guardian, in primul sau interviu important de la preluarea functiei de secretar executiv interimar al Secretariatului ONU a Conventiei pentru Diversitate Biologica.

In luna mai a anului trecut, oameni de stiinta marcanti au avertizat ca natura dispare intr-un ritm de zeci pana la sute de ori mai mare decat media din ultimii 10 milioane ani. Expertii au avertizat anterior ca activitatea umana va conduce la al saselea eveniment de extinctie in masa din istoria Pamantului, adaugand ca umanitatea are putin timp la dispozitie sa actioneze pentru a preintampina acest lucru.

„Afacerile, comunitatile locale, societatea civila, tineretul, toti, condusi de guverne, trebuie sa luam masuri. Vorbim de actiune de multi ani. Intr-adevar, avem nevoie de actiuni transformatoare pentru a face diferenta”, a adaugat Mrema.

Avertismentul survine inainte de Forumul Economic International de la Davos, unde pierderea biodiversitatii a fost indicata ca al treilea cel mai mare pericol la adresa lumii, din punct de vedere al severitatii si probabilitatii.

Distrugerea ecosistemelor vitale, cum ar fi recifuri de corali si paduri tropicale, inseamna ca oamenii risca sa traiasca intr-o „lume pustie” cu consecinte „catastrofale” pentru societate, potrivit oficialului ONU.

Sursa: