Epidemia de Ebola din Republica Democrata Congo este pe cale de a scapa de sub control, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii ar trebui sa o declare o urgenta internationala, a declarat un secretar de stat britanic.
Rory Stewart, secretarul britanic pe probleme de dezvoltare internationala, a facut o deplasare in Republica Democrata Congo, unde o epidemia de Ebola, declansata in urma cu 11 luni, a facut deja 2400 de victime, dintre care 1606 au decedat, potrivit OMS.
Potrivit The Guardian, militiile locale ataca grupurile de angajati din sanatate care se ocupa de eradicarea virusului, iar liderii comunitatilor sustin ca localnicii au resentimente fata de prezentantii agentiilor Natiunilor Unite care incearca sa stopeze fenomenul.
“Suntem pe malul prapastiei in aceasta criza. Reusim sa prevenim prabusirea, insa este foarte periculos. Cel mai prost scenariu este sa se depaseasca numarul celor care pot fi vaccinati. Din cauza problemelor legate de securitate, in zone in care boala parea eradicata, cum ar fi Beni, au aparut noi cazuri“, a declarat Rory Stewart.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a refuzat de trei ori pana acum sa declare epidemia de Ebola din Republica Democrata Congo drept o urgenta internationala, din motive tehnice.
“Ii incurajez, politicos, sa declare aceasta situatie o urgenta internationala din punct de vedere medical, si asta pentru ca ar fi mai usor sa stranga fondurile necesare. Este in mod clar o urgenta de sanatate publica. Cand vorbesc cu cineva care a contractat boala, chiar si medicii si asistentii se dau un pas inapoi, pentru ca si atunci cand ai echipament de protectie poti sa te imbolnavesti, iar povestile sunt sfasietoare”, a mai declarat oficialul britanic.
![]()
![]()


