Directorul general al Asociatiei Internationale de Transport Aerian (IATA), Alexandre de Juniac, si-a exprimat preocuparea in legatura cu viitorul legaturilor aeriene dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie in caz de esec al negocierilor privind Brexit-ul, relateaza miercuri AFP.

''Desi speram în continuare într-un acord global între Uniunea Europeana si Regatul Unit, este mult prea riscant sa se creada ca totul va merge bine de la o zi la alta'', a declarat De Juniac într-un comunicat, scrie Agerpres.
În opinia directorului IATA, din care fac parte 290 de companii aeriene, lumea ''trebuie sa se pregateasca pentru orice eventualitate''.
''Documentele guvernului britanic privind implicatiile pentru transportul aerian de la început 'fara un acord' cu UE prezinta în mod clar extrema gravitate a mizelor si subliniaza imensa activitate ce va fi necesara pentru a mentine legaturile aeriene vitale'', a explicat De Juniac.
''Nu este vorba doar de a autoriza zborurile la decolare si la aterizare'', a adaugat el, subliniind ca ''totul, de la licentele pilotilor la dispozitiile în materie de securitate, trebuie sa faca obiectul unui acord''.
Aceasta declaratie intervine dupa ce guvernul britanic a publicat luni o a treia serie de note tehnice, pe o întreaga serie de subiecte, referitoare la posibile consecinte ale unei iesiri abrupte din UE.
Referitor la companiile aeriene britanice si europene, ele ar putea pierde dreptul de a opera zboruri între Uniunea Europeana si Regatul Unit, potrivit notelor respective.
Ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, a recunoscut la BBC ca exista ''riscuri de perturbare pe termen scurt''.
Marea Britanie este semnatara a convenţiilor internaţionale din aviaţie, care permit companiilor aeriene sa intre şi sa iasa din ţara, prin intermediul Uniunii Europene. Odata ieşita din UE, Marea Britaie nu va mai fi parte a acestor convenţii, astfel ca exista posibilitatea foarte reala ca toate avioanele sa ramâna la sol.
În acelaşi context, producatorul european de avioane Airbus a anunţat, în iunie, ca un Brexit fara un acord va fi “catastrofal” şi va arunca producţia de aeronave în aer, ameninţând viitorul sau în Marea Britanie. Compania fabrica aipile avioanelor comerciale în Regatul Unit, unde are peste 15.000 de angajaţi.
Cu sase luni pâna la Brexit, negocierile privind iesirea regatului din UE bat pasul pe loc. Partile contau pe obtinerea unui acord la summitul UE din 18-19 octombrie la Bruxelles, dar se pune acum problema unui nou summit la jumatatea lunii noiembrie.