Un zbor Antalya-Moscova a fost pus in pericol deasupra Marii Negre, in urma unui incident inca neelucidat.
Un avion neindentificat s-a apropiat periculos de mult de o aeronava rusa de pasageri A-330 a companiei companiei iFly, care zbura din Antalya la Moscova, informeaza joi agentia de presa RIA Novosti.
‘În zona de responsabilitate a serviciilor turce de control al traficului aerian deasupra apelor internationale ale Marii Negre, la aproximativ 250 km sud-vest de (statiunea) Soci, echipajul aeronavei ruse a înregistrat declansarea TCAS - sistemul de avertizare pentru evitarea de coliziuni. Pilotii au reactionat si au urmat recomandarile sistemului’, a declarat Sistemul unic de stat al Rusiei pentru gestionarea traficului aerian (OrVD), care a demarat o ancheta cu privire la incidentul de deasupra Marii Negre.
Cele doua aeronave s-au despartit în siguranta, iar A-330 a aterizat fara probleme pe aeroportul Vnukovo din Moscova.
Expertii rusi încearca sa afle detalii cu privire la acest incident, deocamdata identitatea avionului ramâne necunoscuta. De asemenea, RIA Novosti noteaza ca acesta nu a intrat în legatura cu controlorii rusi de trafic aerian.


