Opozantul belarus Roman Protasevici, retinut duminica dupa deturnarea unui avion de linie, se afla in arest preventiv intr-o inchisoare din Minsk, informeaza luni AFP, citand o declaratie a purtatoarei de cuvant a Ministerului de Interne belarus.

"Nu au existat plangeri cu privire la starea sa de sanatate din partea administratiei", a adaugat ea pe mesageria Telegram.

In cursul serii, mama lui Roman Protasevici a afirmat pentru media de opozitie belaruse ca fiul sau ar putea fi spitalizat la Minsk din cauza unor probleme cardiace.

"Aceste informatii sunt false", a reactionat ministerul, care a adaugat ca militantul se afla in inchisoarea nr.1 din centrul capitalei belaruse.

Roman Protasevici, 26 de ani, este fostul redactor-sef al influentului canal media de opozitie Nexta, care a jucat un rol-cheie in organizarea unei miscari de protest istorice impotriva lui Aleksandr Lukasenko in 2020.

Duminica, el a fost arestat la Minsk, impreuna cu prietena sa, Sofia Sapega, la coborarea dintr-un avion Ryanair, care asigura legatura intre Atena si Vilnius.

Avionul fusese fortat sa aterizeze in urma unei alerte cu bomba, care s-a dovedit ulterior falsa.

Puterile occidentale si opozitia au denuntat ferm acest incident, acuzand Minskul de "piraterie", ba chiar de "terorism de stat" pentru arestarea unui militant.

Traind in exil in Lituania, Roman Protasevici este urmarit in Belarus pentru "organizarea de tulburari in masa", o infractiune pasibila de 15 ani de inchisoare.

Serviciul de securitate belarus (KGB), mostenit din perioada sovietica, l-a plasat de asemenea pe o lista cu "indivizi implicati in activitati teroriste".

Potrivit opozitiei, din cauza acestui din urma motiv, opozantul risca pedeapsa cu moartea in Belarus, ultima tara din Europa in care se aplica pedeapsa capitala.

Sursa: