Patru bancheri acuzati ca l-au ajutat pe un prieten apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin sa mute milioane de franci prin banci elvetieni au primit joi pedeapsa maxima ceruta de procurori, insa sentintele sunt unele modice, relateaza Reuters, transmite hotnews.ro.
Procurorii elvetieni afirma ca Serghei Roldughin, un violoncelist si prieten apropiat al liderului de la Kremlin, a depus milioane de franci in conturi deschise la banci elvetiene intre 2014 si 2016.
Cei 4 bancheri trimisi in judecata alaturi de acesta au fost acuzati ca nu si-au respectat obligatiile de verificare a tranzactiilor in pofida indoielilor „obiective” care ar fi trebuit sa apara in legatura cu acestea.
Principalul cap de acuzare este ca acestia nu au incercat sa stabileasca identitatea beneficiarului fondurilor, potrivit rechizitoriului intocmit de procurori.
Trei dintre bancheri sunt cetateni rusi si al patrulea este un elvetian, toti lucrand la Zurich. Toti 4 au fost gasiti vinovati joi si au primit pedeapsa maxima ceruta de procurorii elvetieni: 7 luni de inchisoare cu suspendare pentru fiecare.
Relatia lui Roldughin cu Vladimir Putin
In acte, Rodulghin era detinatorul a doua conturi separate deschise la Gazprombank Elvetia in 2014, milioane de franci elvetieni trecand prin acestea. Acest lucru s-a intamplat in pofida faptului ca barbatul - care este pe lista rusilor sanctionati de Elvetia, nu avea trecuta in documentele depuse la banca nicio activitate care sa justifice astfel de sume.
La momentul respectiv violoncelistul a declarat pentru New York Times ca in mod sigur nu este un om de afaceri si ca nu detine milioane de franci. El se numara printre rusii care au fost sanctionati de Occident, inclusiv Elvetia, dupa invazia ruseasca in Ucraina din cauza legaturilor sale apropiate cu Kremlinul.
Cazul ilustreaza cum persoane ca Rodulghin au fost folosite ca „paravane” pentru a ascunde identitatea reala a celor care detineau banii, potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii elvetieni.
„Este binecunoscut ca presedintele Putin are in mod oficial un venit de doar 100.000 de franci elvetieni si ca nu este bogat, dar in realitate el detine active uriase care sunt gestionate de persoane apropiate lui”, afirma procurorii de la Zurich.
Putin a declarat in trecut ca Rodulghin este un prieten al sau, un muzician de geniu si un filantrop care a castigat bani dintr-o participatie minora la o companie ruseasca.
Kremlinul a respins orice sugestie ca banii lui Rodulghin ar avea vreo legatura cu presedintele Rusiei si a pus aceste acuzatii pe seama „putinofobiei”.
Elvetia l-a descris pe violoncelist drept „portofelul lui Putin”
„La momentul deschiderii conturilor a fost relatat in diferite articole ca (...) Serghei Rodulghin este un prieten apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin si nasul fiicei sale”, mai noteaza rechizitoriul, adaugand ca si alte semne de alarma au fost ignorate de bancheri si ca acestia nu incercat sa stabileasca daca barbatul era intr-adevar proprietarul real al activelor.
In Elvetia bancile sunt obligate sa respinga sau puna capat relatiilor de afaceri daca exista indoieli cu privire la identitatea partii contractante. Ambele conturi deschise de acesta au fost inchise in septembrie 2016.
Rodulghin a fost sanctionat si de Statele Unite, Trezoreria de la Washington afirmand despre acesta ca face parte din sistemul care gestioneaza averea lui Putin din strainatate.
Guvernul elvetian s-a referit la el drept „portofelul lui Putin” cand l-a trecut pe lista sa de sanctiuni.
Procurorii au cerut 7 luni de inchisoare cu suspendare pentru fiecare dintre bancherii pusi sub acuzare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


