Fostul presedinte american Barack Obama va face o vizita la Casa Alba, prima de la incheierea celor doua mandate ale sale, pentru a-l vizita pe Joe Biden, fostul sau vicepresedinte, relateaza Business Insider.
Obama se va deplasa la Casa Alba pentru a promova extinderea Affordable Care Act, pachetul de reforme din domeniul sanatatii cunoscut si sub denumirea de „Obamacare”, potrivit NBC News.
Eevenimentul va marca prima ocazie in care fostul presedinte american se va intalni cu succesorul sau democrat Joe Biden in mai 6 luni. Ultima oara cand cei doi s-au intalnit a fost in luna septembrie a anului trecut, cand ambii au participat in New York la comemorarea a 20 de ani de la atacurile teroriste ale al-Qaida asupra Statelor Unite.
Curtea Suprema a Statelor Unite a respins in vara anului trecut desfiintarea Affordable Care Act, proiectul legislativ masiv promulgat de Barack Obama in 2010 amplu contestat de Partidul Republican.
Barack Obama si Joe Biden se intalnesc in contextul razboiului din Ucraina
Intalnirea dintre Obama si fostul sau vicepresedinte are loc in contextul atrocitatilor descoperite in Ucraina dupa retragerea militarilor rusi, imaginile surprinse si relatarile localnicilor din Bucha, Irpin si alte localitati eliberate de fortele rusesti invadatoare socand opinia publica internationala.
Autoritatile ucrainene au anuntat luni ca orasul Borodeanka (Borodyanka) ar putea fi cel mai grav afectat de atrocitatile rusesti din regiunea Kievului si ca numarul crimelor impotriva civililor comise ar putea fi mai mare decat in Bucha.
Joe Biden l-a numit luni din nou „criminal de razboi” pe presedintele rus Vladimir Putin, anuntand ca doreste un „proces pentru crime de razboi” dupa descoperirea masacrelor comise de armata rusa impotriva civililor ucraineni.
La sfarsitul lunii martie, Biden a spus despre Putin ca este „un macelar” in timpul unei intalniri pe care presedintele american a avut-o cu refugiatii ucraineni din Polonia.
Barack Obama, presedinte al Statelor Unite intre 2008 si 2016, a fost tinta unor critici puternice in 2014, cand administratia sa nu a luat masuri mai ferme impotriva Rusiei dupa ce aceasta a anexat Crimeea si a declansat razboiul separatist din Donbas.


