Când a fost întrebat la conferința de presă cu prim-ministrul britanic despre garanțiile de securitate ale SUA pentru Ucraina, Trump a spus: „Britanicii au soldați incredibili, o armată incredibilă și se pot descurca singuri.”

Cu toate acestea, președintele SUA a lăsat întrebarea în aer dacă armata britanică ar putea să se confrunte cu Rusia.

În public, ofițerii superiori ai armatei americane sunt rapizi în a lăuda profesionalismul forțelor armate britanice. Însă, în privat, aceștia sunt adesea extrem de critici față de reducerile recente ale dimensiunii lor, mai ales ale Armatei Britanice, care acum are puțin peste 70.000 de soldați regulat.

„Prea mică” este ceea ce a spus un general american foarte important într-o întâlnire privată în timpul unei vizite în Marea Britanie.

Conform Institutului Internațional pentru Studii Strategice, cheltuielile militare ale Rusiei sunt acum mai mari decât cheltuielile totale de apărare ale Europei, în termeni de paritate a puterii de cumpărare. Acestea au crescut cu 41% și acum reprezintă echivalentul a 6,7% din PIB. În contrast, Marea Britanie va cheltui doar 2,5% până în 2027.

Comentariile președintelui Trump subliniază realitatea că el nu ia în calcul trimiterea trupelor americane în Ucraina pentru a supraveghea un eventual armistițiu. Orice prezență americană va fi economică, pentru a exploata interesele miniere.

El sugerează că acest lucru ar putea reprezenta în sine un descurajator pentru Rusia să atace din nou. Dar chiar și administrația sa consideră că trebuie să existe și o putere militară reală – furnizată de alții. Va depinde de națiunile europene să facă acest lucru. Întrebarea nu este doar dacă Europa are voința, ci și dacă are suficientă forță.

Răspunsul scurt este nu. De aceea, Sir Keir Starmer a insistat pentru garanții suplimentare de securitate din partea SUA, cea mai puternică armată din lume.

Marea Britanie nu este singura care își taie forțele armate ca răspuns la sfârșitul Războiului Rece. Această tendință din Europa este încet, dar sigur, inversată, cu mai multe națiuni care își măresc cheltuielile de apărare.

Dar Europa, de una singură, nu ar putea să furnizeze o forță de 100-200.000 de trupe internaționale, pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski le sugerează că ar fi necesare pentru a descuraja Rusia să atace din nou.

În schimb, oficialii occidentali au spus că iau în calcul o forță de până la 30.000 de trupe. Avioane și nave de război europene ar ajuta la monitorizarea spațiului aerian și a căilor de transport maritime ale Ucrainei.

Această forță s-ar concentra pe furnizarea de „reasigurare” în locuri-cheie - orașele, porturile și stațiile nucleare ale Ucrainei. Ele nu ar fi plasate aproape de liniile de front din estul Ucrainei. Avioane de vânătoare și nave de război europene ar monitoriza și spațiul aerian al Ucrainei și căile maritime. Dar aceiași oficiali occidentali recunosc că acest lucru nu va fi suficient, motiv pentru care există apeluri pentru un „sprijin de rezervă” din partea SUA - „pentru a avea încrederea că orice forțe sunt desfășurate nu vor fi contestate de Rusia” și pentru a „oferi premierului încrederea că poate desfășura forțele britanice în siguranță”.

Oficialii cred că, cel puțin, SUA ar putea să ofere supraveghere oricăror forțe europene cu un „element de comandă și control” și avioane de vânătoare americane gata să răspundă de la bazele sale aeriene din Polonia și România. Europa nu poate egala capabilitățile de supraveghere prin satelit sau de colectare a informațiilor ale SUA.

Ar putea, de asemenea, să accepte continuarea furnizării de arme Ucrainei.

În timp ce Europa a depășit recent SUA în ceea ce privește proporția de arme occidentale furnizate Ucrainei, o sursă occidentală a spus că SUA au furnizat „crema” – cum ar fi rachetele cu rază lungă de acțiune și sistemele de apărare aeriană.

Națiunile europene nu dispun nici de elementele necesare pentru a desfășura operațiuni militare de amploare pe cont propriu. Furnizarea de arme occidentale Ucrainei a depins de logistica SUA.

Campania de bombardamente a NATO asupra Libiei din 2011 a subliniat, de asemenea, deficiențele – cu națiuni europene care, deși ar fi trebuit să preia conducerea, au depins totuși de sprijinul SUA. Aliații s-au bazat pe avionul-tanc al SUA și pe sistemele de țintire ale SUA. Dar Sir Keir Starmer pare să fi părăsit Washingtonul fără garanții de sprijin militar din partea SUA. Vorbind la BBC dimineața aceasta, secretarul britanic al Sănătății, Wes Streeting, a sugerat că reangajarea lui Donald Trump față de Articolul 5 al NATO – conform căruia un atac asupra unui aliat ar fi interpretat ca un atac asupra tuturor – ar putea fi suficient.

Dar secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat anterior că orice trupe internaționale trimise în Ucraina nu vor fi o forță NATO și nu vor fi acoperite de tratatul acesteia. În prezent, nu există nicio garanție de securitate de tip NATO.

Voința Europei este pusă la încercare. 

Prim-ministrul, care convoacă o întâlnire a liderilor în acest weekend, va afla curând dacă cuvintele calde din partea lui Donald Trump sunt suficiente pentru a convinge pe alții să se alăture Marii Britanii în a trimite trupe pe teren.

Franța este singura altă mare putere europeană care pare până acum dispusă să facă același lucru. Unele națiuni din Europa de Nord – Danemarca, Suedia și statele baltice – sunt dispuse să ia în considerare un angajament, dar și ele ar dori garanții de securitate din partea SUA. Spania, Italia și Germania sunt până acum împotriva.

Sir Keir ar putea crede încă că există loc pentru negociere, că SUA ar putea fi dispusă să sprijine o forță europeană. Dar, în ceea ce privește întrebarea lui Donald Trump – ar fi Marea Britanie capabilă să se confrunte cu armata Rusiei? Chiar dacă forțele ruse au fost slăbite, răspunsul este nu.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.