De peste un sfert de secol la putere, ultimul dictator de pe continent se agata de functie dupa ce bielorusii s-au revoltat impotriva sa. Au avut loc manifestatii uriase si greve in uzinele de stat, pentru ca oamenii sunt scandalizati de rezultatul alegerilor prezidentiale. Il acuza pe liderul Lukasenko de fraudarea scrutinului, dupa ce a pretins ca l-a castigat cu peste 80% din voturi. Furia lor e alimentata de brutalitatea cu care autoritatile au ripostat. Imaginile cu protestatari batuti au facut inconjurul lumii, desi regimul a vrut sa le cenzureze. Acum, chiar si cei care lucreaza pentru Lukasenko schimba tabara. Igor Iemelianov e unul dintre ei. Ofiterul de politie si-a predat insigna dupa ce a fost martor la inabusirea protestelor. Urmariti un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 si Deutsche Welle. Emisiunea e difuzata vinerea la ora 23:30 si in reluare sambata de la ora 19:30.

Minsk, 9 august, noaptea alegerilor. De la o fereastra, cameramanul Deutsche Welle filmeaza cum un protestatar este lovit in stomac.

Zilele si noptile care au urmat ne-au demonstrat ca acest tip de brutalitate a politiei nu a fost o exceptie. In alte imagini, politia ataca un grup de manifestanti.

Loviturile asupra protestatarilor curg aproape cu satisfactie. Sunt tot mai multe astfel de inregistrari pe retelele sociale.

E greu sa privesti imagini in care scutierii actioneaza impotriva propriilor cetateni. Scenele au facut inconjurul lumii.

Dar, si mai important, al tarii. Au fost vazute in fiecare sat, oras si familie din Belarus, inclusiv la familia Iemelianov. Lui Igor Iemelianov inca i se pare tulburator sa urmareasca aceste inregistrari.

Igor Iemelianov, fost capitan de politie: Mi se umplu ochii de lacrimi. Bat oamenii si nu patesc nimic dupa aceea. Uitati cum ii lovesc cu toata puterea.

Igor este el insusi ofiter de politie - sau mai bine zis, a fost. La 11 august, dupa doua zile de la alegeri, si-a predat insigna, pastrandu-si doar epoletii - ca suvenir al celor 15 ani de munca.

In Belarus nu e lucru putin sa renunti la un loc de munca bun. A luat decizia dupa ce s-a consultat cu sotia sa, Marina. Igor spune ca se hotarase de la prima picatura de sange varsata in timpul demonstratiilor.

Igor Iemelianov, fost capitan de politie: Mi-a fost teama ca ar putea sa ma trimita in orice moment sa actionez impotriva protestatarilor - ca voi primi ordinul in timp ce eram inca in uniforma. Asa ca a trebuit sa demisionez. N-as fi putut incalca un ordin - ar fi insemnat sa dezertez, sa-mi abadonez camarazii si sa plec pur si simplu. Ca om, nu puteam face nici asta. Odata trimisi undeva, suntem acolo unul pentru altul. Asa ca inainte ca toate astea sa se intample, mi-am dat demisia.

Mai spune ca nici pe departe nu este singurul care a renuntat.

Igor Iemelianov, fost capitan de politie: In departamentul meu, estimez ca aproximativ zece la suta dintre angajati au plecat - va dati seama? 10% dintre politisti!

Sotia lui se teme ca Igor ar putea fi tras la raspundere intr-un fel sau altul.

Marina Iemelianova: Mi-e teama ca intr-o zi cand o va duce la gradinita pe fiica noastra nu se va mai intoarce acasa si n-as sti unde sa-l caut. Dar, decizia a fost luata si, oricum, daca ar trebui sa analizam din nou situatia, am proceda la fel.

In Minsk, scutierii au primit imbratisari si sarutari. Unii dintre ei priveau de parca nu pricepeau ce li se intampla. Au fost mobilizati sa pazeasca o cladire guvernamentala in fata careia avea loc o mare manifestatie.

„Politia este cu oamenii”, au scandat protestatarii. Singura intrebare e de cand.

Sursa: