Opozanta belarusa Svetlana Tihanovskaia a cerut duminica, ziua alegerilor prezidentiale, sa se garanteze un scrutin onest, dupa o campanie marcata de ascensiunea surprinzatoare a acestei rivale a presedintelui Aleksandr Lukasenko si de un val de represiune, informeaza AFP.

"Vreau intr-adevar o alegere onesta, asta cer", a spus ea jurnalistilor, dupa ce a votat intr-un birou electoral din Minsk.

Tanara de 37 de ani, care a denuntat deja in ultimele zile "fraude rusinoase", a asigurat ca puterea nu are de ce sa se "teama si ca daca poporul intreg il sustine intr-adevar pe Aleksandr Grigorievici (Lukasenko), noi il vom recunoaste".

Potrivit echipei de campanie a opozantei, votarea anticipata inceputa de marti pana sambata a fost ocazia a numeroase fraude, in timp ce reprezentantii opozitiei se confrunta cu masuri represive din partea puterii.

Sambata, sefa de campanie a Svetlanei Tihanovskaia, Maria Moroz, a fost arestata.

De altfel, una din cele doua femei care au facut campanie pentru candidatura Tihanovskai, Veronika Tepkalo a parasit tara plecand la Moscova in acest context al represaliilor.

"Noi respectam decizia Veronikai, situatia nu este simpla.Fiecare are dreptul sa evalueze riscurile pentru el insusi", a indicat staff-ul de campanie al candidatei de opozitie.

Tihanovskaia, principala rivala a presedintelui Lukasenko, a construit o campanie care a mobilizat multimi nemaivazute in istoria recenta a Belarusului.

Pentru aceasta, ea s-a sprijinit pe Veronika Tepkalo, sotia lui Valeri Tepkalo, a carui candidatura la prezidentiale a fost respinsa si care si-a parasit tara la inceputul verii, si pe Maria Kolesnikova, fosta directoare a campaniei altui opozant, care a fost incarcerat in iunie.

Acest trio feminin a electrizat contestatarii puterii si a devenit viral pe retelele de socializare. Fiecare a adoptat un gest al mainii ca simbol: pumnul ridicat pentru Tihanovskaia, mainile in dreptul inimii pentru Kolesnikova si degetele in semnul "V" de la victorie pentru Tepkalo.

In timp ce Tepkalo a fost convocata la sfarsitul lunii iulie pentru a fi audiata in cadrul unei anchete impotriva sotului sau, Kolesnikova a fost arestata sambata.

Sotul Svetlanei Tihanovskaia, Serghei Tihanovski, un video-blogger popular, care a dorit sa candideze la alegerile prezidentiale, se afla in inchisoare din luna mai. 

Sursa: