Belarusul, unul dintre cei mai apropiati aliati ai Rusiei, cu care are o forma de stat unional, a restabilit partial controalele la granita cu tara vecina, a anuntat, miercuri, ministrul belarus de Externe, Serghei Aleinik, scrie stirileprotv.ro.
Este pentru prima data in 28 de ani cand sunt efectuate controale la granita de 1.239 de kilometri care desparte cele doua state, informeaza News.ro, care citeaza Associated Press.
Controalele efectuate de serviciul de frontiera din Belarus au inceput la 5 mai, dar autoritatile belaruse nu au comentat aceasta evolutie pana miercuri.
Potrivit lui Aleinik, introducerea controalelor la frontiera are ca scop evitarea intrarii in Belarus a cetatenilor din tari terte, inainte de punerea in aplicare a unui acord interguvernamental privind recunoasterea reciproca a vizelor. Ministrul a precizat ca verificarile asupra persoanelor care trec granita dintre Belarus si Rusia sunt efectuate de politistii de frontiera belarusi in stransa cooperare cu omologii lor rusi.
"Nu este vorba de un control propriu-zis, ci mai degraba de monitorizarea situatiei de la granita", a declarat Aleinik, aflat la Moscova, unde s-a intalnit cu omologul sau Serghei Lavrov.
Activistii pentru drepturile omului considera insa ca verificarile la frontiera vor viza barbatii rusi care incearca sa evite mobilizarea in armata rusa.
Tot miercuri, ministrul rus pentru Dezvoltare Digitala, Maksut Sadaiev, a declarat ca o baza de date unificata a persoanelor eligibile pentru serviciul militar ar urma sa fie pusa in functiune la timp pentru recrutarea din toamna, impreuna cu introducerea citatiilor electronice. Conform noii legislatii rusesti, promulgate luna trecuta, orice persoana careia i se trimite o citatie electronica nu are voie sa paraseasca tara inainte de a se prezenta la un birou de inrolare.
Mii de rusi au fugit in Belarus pentru a scapa de mobilizare si de persecutiile din Rusia dupa inceperea razboiului din Ucraina in februarie 2022. Intr-un astfel de caz, Aleksei Moskaliov, un barbat care a fost condamnat la doi ani de inchisoare dupa ce fiica sa a desenat un desen "anti-razboi" la scoala, a fugit din Rusia in Belarus. El a fost retinut insa la Minsk, in martie, si ulterior extradat in Rusia.
"(Presedintele belarus Aleksandr) Lukasenko raspunde la orice amenintare, inclusiv la sabotaj, cu un control sporit, ceea ce este benefic si pentru Rusia, care incearca sa limiteze posibilitatea de a parasi tara pentru cei care incearca sa evite mobilizarea si participarea la razboiul cu Ucraina", a comentat Pavel Sapelko, de la centrul belarus pentru drepturile omului Viasna.
In 1995, toate controalele la granita dintre Rusia si Belarus au fost eliminate. Rusia si Belarus au un acord de alianta in baza caruia Kremlinul subventioneaza economia belarusa, prin intermediul unor imprumuturi si al unor reduceri de pret pentru petrol si gaze. Rusia s-a folosit de teritoriul Belarusului pentru a masa trupe si armament cu care apoi a invadat Ucraina.


