Administratia Biden da vina pentru retragerea haotica din Afganistan a armatei americane pe predecesorul sau, Donald Trump, intr-un nou raport transmis de guvernul de la Washington, relateaza BBC, potrivit digi24.ro.
Intr-un sumar de 12 pagini al raportului, presedintele Joe Biden sustine ca a fost „puternic constrans” de deciziile luate pe vremea cand Trump era presedinte, inclusiv de un acord din 2020 cu talibanii pentru a incheia razboiul.
Totusi, in raport se recunoaste ca guvernul american ar fi trebuit sa inceapa evacuarea civililor mai devreme decat a facut-o.
Donald Trump a raspuns spunand ca administratia succesorului sau „joaca un joc al dezinformarilor”.
Retragerea in graba din Afganistan, din vara lui 2021, a dus la incheierea celui mai lung razboi din istoria Statelor Unite. 13 soldati americani si in jur de 200 de afgani au murit in procesul de evacuare al armatei SUA, care a scos peste 120.000 de oameni din tara in numai cateva zile.
O evaluare a deciziilor si actiunilor facute pana la inceputul evacuarii a fost realizata de Departamentul de Stat si de Pentagon, care au trimis, apoi, documentele, privat, catre Congresul SUA, joi.
Republicanii, care controleaza Camera Reprezentantilor si care investigheaza retragerea din Afganistan, au cerut de saptamani bune sa vada acest raport.
Desi documentul ramane secret, o sumarizare a concluziilor sale facuta de Consiliul National de Securitate de la Casa Alba, cu contributia presedintelui Biden, a fost facuta publica.
Trump raspunde
Donald Trump a raspuns pe retelele sociale cu insulte, la cateva ore de la publicarea sumarului.
„Idiotii de la Casa Alba joaca un nou joc al dezinformarii. Sa dam vina pe TRUMP pentru propria lor PREDARE incompenta in Afganistan. Biden este responsabil, nimeni altcineva!”, a scris fostul presedinte.
Michel McCaul, principalul reprezentant republican in Comisia de Afaceri Externe a Camerei a criticat, de asemenea, administratia Biden pentru ca „incearca cu nerusinare sa-si spele esecul din Afganistan”.
O retragere haotica
Dupa prabusirea guvernului afgan in august 2021, pe fondul anuntului ca armata americana se va retrage din tara dupa 20 de ani de razboi, situatia a devenit dramatica.
In aeroportul din Kabul, oamenii din toata lumea au fost martorii unor scene dramatice si unor actiuni disperate ale oamenilor care incercau sa fuga cu disperare de regimul taliban care tocmai ce preluase controlul tarii.
Pe 26 august, un atac terorist la aeroport a dus la moartea a 170 de afgani si 13 militari americani.
Cateva zile mai tarziu, armata SUA a facut un atac cu drone la Kabul, sustinand ca l-a tintit pe presupusul atacator, insa apoi a recunoscut ca rachetele americane au ucis, din greseala, zece civili, printre care si sapte copii.
Tot joi, purtatorul de cuvant al Consiliului de Securitate Nationala de la Casa Alba, John Kirby, a dat vina pentru haosul din Afganistan pe operatiunea mostenita de la administratia Trump. Raportul se refera la „actiunile neglijente si, in unele cazuri, degradarea deliberata”, a administratiei Trump.
Kirby a precizat ca fraza se refera la acordul facut de fostul presedinte cu insurgentii cu un an inainte de retragere, la Qatar. Atunci, guvernul SUA se angaja sa incheie razboiul si sa retraga trupele americane din tara in mandatul lui Donald Trump. Administratia Trump se angajase inclusiv sa elibereze mii de prizonieri talibani si sa pregateasca un program special de vize pentru aliatii afgani care urmau sa fie evacuati.
„Tranzitiile conteaza. Aceasta e prima lectie invatata aici”, a spus Kirby.