Bilantul deceselor cauzate de incendiile devastatoare din Hawaii continua sa creasca si a ajuns la cel putin 53. Autoritatile se tem ca dezastrul risca sa devina unul din cele mai mortale din istoria acestui stat american. Presedintele Joe Biden a declarat stare de dezastru in arhipelag.
Hawaii este mistuit de flacari. Mii de oameni au ramas fara case. Localnicii fug din calea flacarilor, in timp ce casele lor sunt facute scrum.
Alimentate de vanturi puternice si de forta uraganului Dora care traverseaza in prezent Oceanul Pacific, incendiile au afectat in principal insula Maui si intr-o masura mai mica Hawaii.
„O, Doamne, priveste in jos! O Doamne!”
Orasul-statiune Lahaina de pe coasta de vest a Maui a fost practic redus la cenusa.
Acest oras istoric, fosta capitala a regatului Hawaii in secolul al 19-lea, este distrus in proportie de 80 la suta, potrivit guvernatorului.
Zeci de case si afaceri au fost distruse in orasul cu aproximativ 13.000 de locuitori, din partea de vest a insulei Maui, a doua cea mai mare si a treia cea mai populata insula din acest stat. Incendiul care a distrus orasul este acum tinut sub control in proportie de 80 la suta, potrivit autoritailor, dar alte doua incendii sunt inca in desfasurare pe insula Maui. Presedintele SUA, Joe Biden, a declarat stare de dezastru major in statul Hawaii. Acest lucru inseamna ca guvernul federal va oferi fonduri pentru a ajuta in urma incendiilor de vegetatie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

