Gates Foundation a finanţat un proiect de sănătate care este foarte aproape de a avea un test de COVID-19 care să poată fi folosit acasă.

Testul, care se poate face cu ajutorul tampoanelor de nas, furnizeaza rezultatul in 2 zile, scrie News.ro.

Rezultatele pozitive sunt trimise autoritatilor medicale, care solicita bolnavului sa raspunda la un chestionar, din care se va afla, printre altele, pe unde a circulat acesta in ultima perioada.

Autoritatile vor lua apoi legatura cu persoanele cu care bolnavul a intrat in contact, persoane care vor fi izolate si testate la randul lor.

Solutia finantata de Gates Foundation nu este finalizata. Se lucreaza inca la suportul software si la chestionarul pe care cei infectati trebuie sa-l completeze.

Primele teste vor fi livrate in Seattle, epicentrul coronavirusului din Statele Unite, unde au murit deja 15 oameni.

Testul, care a fost finantat de fundatia familiei Gates cu 20 de milioane de dolari, va putea in prima faza sa deruleze pana la 400 de teste pe zi.

Bill Gates este al doilea cel mai bogat om din lume, dupa fondatorul Amazon, Jeff Bezos, cu o avere estimata la peste 108 mld. dolari.