Bill Gates nu mai este cel mai bogat om din lume, dar ramane cel mai bogat american. Gates a fost intrecut in topul mondial de mexicanul Carlos Slim si a ajuns astfel pe pozitia a doua in lume. In SUA insa, nimeni nu il intrece la bogatie. Potrivit noului top realizat de revista Forbes, fondatorul Microsoft ocupa prima pozitie in Statele Unite pentru al 17-lea an consecutiv si are o avere de 54 de miliarde de dolari.
Potrivit clasamentului celor mai bogati 400 de americani realizat de revista Forbes, Bill Gates este si in acest an cel mai avut american. Averea sa a crescut cu 4 miliarde de dolari fata de anul trecut, ajungand la 54 miliarde de dolari.
Pe locul al doilea se situeaza investitorul Warren Buffett, cu o avere estimata la 45 de miliarde de dolari, cu cinci miliarde mai mult decat anul trecut. Fondatorul Oracle, Larry Ellison ocupa locul al treila in top cu o avere de doua ori mai mica decat a lui Bill Gates.
Potrivit aceluiasi top, cel mai batran miliardar american are 95 de ani si se situeaza pe locul 153. Cofondatorul Facebook a fost desemnat cel mai tanar bogat din SUA. La numai 26 de ani, el ocupa locul 260 in clasamentul Forbes.


