Billie Eilish, faimoasa cantareata de 20 de ani si castigatoare a mai multor premii Grammy, a vorbit intr-un interviu pentru un post de radio american despre dependenta la pornografie cu care s-a confruntat de la varsta de 11 ani si cum, din cauza ei, a avut cosmaruri care i-au dat peste cap relatiile personale, scrie Reuters. In acelasi timp, specialistii de la UNICEF cer ca regulile de protectie a copiilor pe internet sa tina pasul cu tehnologia in continua schimbare.
„Cred ca pornografia este o rusine”, a spus artista. „Obisnuiam sa privesc multa pornografie, sa fiu sincer. Am inceput cand aveam 11 ani”. Eilish a spus ca o facea sa se simta „cool” si ca face parte din gasca.
„Cred ca mi-a distrus creierul si ma simt incredibil de devastata pentru ca am fost expusa la atata pornografie”, a adaugat Eilish. Artista a spus ca a avut cosmaruri din cauza continutului foarte violent si abuziv pe care l-a privit.
Eilish a spus ca este suparata pe ea insasi pentru ca a crezut candva ca nu este nicio problema sa priveasca asa de multa pornografie. „In primele mele relatii, nu am spus niciodata 'nu' lucrurilor care nu imi faceau bine”, a povestit cantareata. „Am crezut ca de asa ceva trebuie sa fiu atrasa.”
UNICEF este alarmata de continutul masiv de pornografie de pe internet, daunator sanatatii mentale a copiilor
Perspectiva negativa la adresa pornografiei este impartasita si de specialistii care se ocupa de protectia copilului, inclusiv UNICEF. Agentia responsabila pentru acordarea ajutoarelor umanitare pentru copii cere ca siguranta copiilor pe internet sa fie promovata mai mult de fiecare guvern in parte.
Expertii considera ca expunerea la continut pornografic de la o varsta frageda poate avea consecinte daunatoare asupra sanatatii mentale a copiilor. In special, pornografia ar putea normaliza actele abuzive si misogine in perceptia copiilor.
Eilish a devenit in foarte scurt timp una dintre cele mai titrate artiste, fiind cea mai tanara castigatoare a 4 premii Grammy in acelasi an. In 2020, la varsta de 18 ani, cantareata a luat premiul de top la categoriile „artistul anului”, „albumul anului”, „discul anului” si „melodia anului”.
Artista a spus ca, din cauza faimei pe care a capatat-o, i-a fost foarte greu sa aiba relatii normale. „E foarte greu sa te intalnesti cu diversi oameni, cand ei sunt ori intimidati de tine, ori cred ca nu esti de nasul lor.”
In acelasi inteviu, Eilish a povestit si despre perioada din acest an in care a contractat COVID-19, cu toate ca era vaccinata. „N-am murit si nici nu eram pe moarte, dar asta nu schimba faptul ca m-am simtit mizerabil. A fost oribil”, a spus artista, adaugand ca s-a simtit rau aproape doua luni.


