Premierul britanic, Boris Johnson, doreste sa evite "varsarea de sange" in Ucraina si urmeaza sa-i telefoneze presedintelui rus, Vladimir Putin, pentru a-l indemna din nou "sa dea inapoi si sa se angajeze diplomatic", a declarat vineri seara o purtatoare de cuvant de la Downing Street.
"Prim-ministrul este hotarat sa accelereze eforturile diplomatice si sa consolideze descurajarea pentru a evita varsarea de sange in Europa", a spus purtatoarea de cuvant intr-un comunicat.
"El va reitera, atunci cand va discuta cu presedintele Putin in aceasta saptamana, necesitatea ca Rusia sa faca un pas inapoi si sa se angajeze diplomatic", a adaugat ea.
Pe langa acest apel telefonic, seful guvernului britanic intentioneaza sa se mearga in regiune in zilele urmatoare.
Rusia a desfasurat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei in ultimele luni, starnind temeri de o invazie. Desi guvernul rus neaga orice plan in acest sens, insista asupra unor garantii scrise pentru securitatea Rusiei, inclusiv promisiunea ca Ucraina nu va adera la NATO.
Diplomatia britanica urmeaza sa anunte luni in Parlament o inasprire a regimului sau de sanctiuni pentru a permite Regatului Unit, acuzat ca inchide ochii la afluxul de fonduri rusesti pe teritoriul sau, sa tinteasca interese strategice si financiare ale Moscovei.
Intr-un articol de opinie publicat vineri in CityAm, unul dintre cotidienele apreciate de puternica industrie financiara britanica, deputatul conservator Tom Tugendhat, presedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului de la Londra, a subliniat ca amenintarea rusa vine nu doar doar de la "tancuri", ci si "de la banii gheata".
"In timp ce Moscova isi arata muschii in Ucraina, banii rusesti inca ne otravesc tara", a subliniat el, considerand ca fondurile plasate in "conturi si proprietati la Londra sunt folosite pentru a submina securitatea Regatului Unit". El a citat in special moartea fostului agent rus Alexander Litvinenko, otravit cu poloniu in 2006 la Londra dupa ce a denuntat coruptia si presupusele legaturi ale serviciilor de informatii ruse cu crima organizata.


