Fostul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a anuntat in fata jurnalistilor ucraineni ca va candida pentru functia de secretar general al Aliantei Nord-Atlantice, a raportat Ukrainska Pravda. „De data aceasta, cred ca voi fi norocos", a spus Johnson, transmite digi24.ro.
Jurnalistii ucraineni l-au intrebat pe fostul premier britanic daca intentioneaza sa se indrepte spre NATO, iar Johnosn a declarat ca lucreaza in aceasta directie.
„Sa ma indrept spre NATO? Este o idee grozava. Stii, este o idee foarte buna. Vreau sa subliniez, dragi prieteni, ca am aceasta idee si sa nu uite nimeni ca exista un candidat [la Secretar General al NATO ] pe linie. De data aceasta, cred ca voi fi norocos", a spus Johnson, scrie Ukrainska Pravda.
El a amintit ca fostul prim-ministru italian Mario Draghi a sugerat ca un reprezentant al Uniunii Europene sa fie numit in functia de secretar general al NATO.
"Sunt total in dezacord cu el. Cred ca mai sunt si alti candidati in afara Uniunii Europene. Nu trebuie sa fie UE. Cu siguranta ma consider candidat. Este o pozitie buna si importanta", a adaugat fostul premier britanic.
Johnson a subliniat ca NATO este „mai puternica ca niciodata” si i se va alatura in curand noi membri Suedia si Finlanda.
"Si vedem destul de clar ca aderarea Ucrainei este o perspectiva. Trebuie sa se intample, este evident.", a mai spus Johnson.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


