Ministrul brazilian al Sanatatii a precizat ca va semna o serie de scrisori de intentie pentru achizitionarea a cinci vaccinuri.
Seful din Sanatate si alti decidenti s-au intalnit saptamana trecuta cu reprezentanti ai companiilor farmaceutice Pfizer, Bharat Biotech (India), Fondul direct de investitii rusesc, Moderns si Janssen (companie care apartine de Johnson & Johnson). Contractele semnate ar garanta circa 140.000.000 doze de vaccin, suficiente pentru a vaccina cel putin o treime din populatia tarii, conform Reuters.
Departamentele tehnice si juridice din Ministerul Sanatatii au analizat documentele prezentate de catre cele cinci companii si au decis ca vor cumpara vaccinuri la „momentul oportun”, a declarat ministrul Sanatatii.
Vaccinul favorit al Braziliei
Guvernul pariaza pe AstraZeneca, cu care a semnat deja un contract.
In Sao Paolo, autoritatile locale au semnat un contract cu Sinovac Biotech (China) pentru a testa si produce un vaccin local. Insa seful statului, Jair Bolsonaro, critic convins al Chinei, a declarat ca vaccinul nu este unul de incredere, dar fara sa ofere dovezi in acest sens.


