Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, ii consulta marti seara pe liderii din cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene cu privire la cererea de amanare a datei de iesire a Regatului Unit din Blocul comunitar.

„Presedintele Consiliului European ii consulta marti seara pe liderii din UE cu privire la cererea depusa de Regatul Unit pentru a amana Brexitul pana la 31 ianuarie 2020″, a anuntat Mina Andreeva pe contul sau de Twitter, dupa refuzul deputatilor britanici de a examina in regim accelerat legislatia de ratificare a acordului de Brexit, relateaza Agerpres.

Guvernul spera ca legislatia privind Brexitul sa fie adoptata de camera inferioara a parlamentului pana la sfarsitul zilei de joi.

Parlamentul Marii Britanii va avea miercuri si joi dezbateri asupra discursului reginei, a anuntat presedintele Camerei Comunelor, Jacob Rees-Mogg.

Parlamentarii britanici au respins calendarul accelerat al premierului Boris Johnson privind adoptarea legislatiei asupra Brexitului, compromitand sansele unei iesiri cu acord din Uniunea Europeana la 31 octombrie.

Respins cu 322 de voturi contra (308 pentru), acest calendar prevedea o aprobare a legislatiei de aplicare a acordului pana joi seara, termen considerat prea scurt de deputati pentru a dezbate un text de 110 de pagini.

Premierul Boris Johnson a suspendat marti examinarea acordului asupra Brexitului in Parlamentul britanic in urma respingerii calendarului dorit de guvern, in asteptarea unei decizii a UE cu privire la o eventuala amanare a datei de retragere din Blocul comunitar.

Sursa: