Dupa discutii pana tarziu in noapte, la Bruxelles, liderii Uniunii Europene au cazut de acord cu amanarea BREXIT-ului dincolo de 29 martie.

Marea Britanie va primi un ragaz pâna la 22 mai, însa doar daca Parlamentul Britanic va aproba, saptamâna viitoare, acordul de retragere deja negociat de guvernul premierului Theresa May, acord pe care însa l-a respins, deja, de doua ori.

Însa daca va fi înca un vot negativ, Regatul Unit va primi un ragaz mai scurt, doar pâna pe 12 aprilie.

Premierul britanic, Theresa May, a acceptat cele doua “scenarii” privind amânarea Brexit-ului oferite de Uniunea Europeana, a anuntat joi seara presedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmite AFP.

“M-am întâlnit cu premierul May în mai multe rânduri în aceasta seara pentru a fi sigur ca Regatul Unit accepta scenariile unei extinderi si sunt încântat sa confirm ca avem un acord în aceasta privinta”, a declarat Donald Tusk.

Pe de alta parte, o petiţie pentru anularea BREXIT-ului a ajuns la 2 milioane de semnaturi în Regatul Unit.

Raspunsul premierul May a fost: “Este datoria noastra de politicieni sa respectam ceea ce s-a decis la referendumul din 2016”. Adica ieşirea din UE.

Ministerul Apararii a deschis un centru operational la Londra pentru cazul unui Brexit fara acord

Ministerul britanic al Apararii a deschis joi un centru operational într-un buncar antiatomic în centrul Londrei, în perspectiva unui eventual Brexit fara un acord cu Uniunea Europeana, transmite AFP, citând un purtator de cuvânt al institutiei.

Centrul este dotat cu toate ‘infrastructurile necesare’ si dispune de ‘o echipa pregatita sa sustina orice actiune în caz de necesitate’, a precizat purtatorul de cuvânt.

‘Pe masura ce ne apropiem de o posibila iesire (din UE) fara acord, este locul de unde raspunsul ar putea fi coordonat’, a adaugat el.

Buncarul se afla sub cladirea principala a Ministerului Apararii, în cartierul ministerial Whitehall, în plin centrul Londrei. Conform presei britanice, este vorba despre o instalatie utilizata în caz de urgenta nationala, iar personalul militar ar putea fi folosit pentru a transporta alimente, carburanti si alte produse în caz de dificultati la frontiera.

În decembrie, ministrul apararii Gavin Williamson a anuntat ca 3.500 de militari ar putea fi mobilizati pentru a sprijini serviciile guvernamentale care le-ar solicita ajutorul.

Aceste trupe sunt ‘pregatite’, a dat asigurari purtatorul de cuvânt.

În plus, la începutul saptamânii a fost activata operatiunea militara de gestionare în situatie de criza pentru Brexit, denumita ‘Operatiunea Redfold’.