Marea Britanie a scris istorie. Este prima tara care a ales sa iasa din Uniunea Europeana. In urma referendumului de ieri, tabara pro-Brexit a invins. Astfel, premierul David Cameron, care si-a anuntat imediat demisia, si proeuropenii a suferit o mare infrangere. Consecinta imediata este o cadere accentuata a lirei, schimbarile insa abia incep. Intre timp, pe site-ul Parlamentului britanic a fost depusa o petitie in care britanicii cer organizarea unui nou referendum. Ea a fost semnata deja de peste o suta de mii de oameni.
Jenny WATSON, PRESEDINTE COMISIA ELECTORALA CENTRALA A MARII BRITANII: ”Numarul total de voturi exprimate în favoarea ramânerii este de 16.141.241. Numarul total de voturi exprimate în favoarea parasirii este de 17.410.742.”
Astfel, tabara pro-Brexit are un avans de peste un milion de voturi si a pus capat celor 43 de ani in care Regatul Unit a facut parte din UE. Voturile au fost numarate pana noaptea tarziu, iar scorul devenea din ce in ce mai strans. Rezultatele finale au aratat ca tara este mult mai divizata decat isi inchipuiau cei mai multi lideri britanici, dar si europeni. Londra si Scotia au votat in mod covarsitor pentru ramanerea in UE, insa nordul Angliei si Tara Galilor i-a contrazis puternic. Datele finale i-au bucurat pe cei care-si doresc atat de mult divortul de blocul european.
Nigel FARAGE, LIDERUL PARTIDULUI PENTRU INDEPENDENTA: ”23 iunie a intrat in istorie ca ziua independentei noastre.”
Tony BLAIR, FOSTUL PREMIER BRITANIC: ”Sunt foarte trist. Sunt foarte trist pentru tara noastra, pentru Europa, pentru întreaga lume. Acum este important sa facem totul pentru a stabiliza situatia din tara noastra.”
Desi a pledat pentru ramanerea in UE, premierul David Cameron a declarat ca vointa britanicilor trebuie respectata. La finalul discursului tinut in fata presei, oficialul a anuntat ca isi va da demisia.
David CAMERON, PREMIERUL BRITANIC: ”Nu cred ca va fi corect sa fiu eu omul care sa conduca tara catre urmatoarea sa destinatie. Nu este o decizie pe care am luat-o usor, dar cred ca este în interesul national sa avem o perioada de stabilitate.”
Cameron a avut si un moment emotionant.
David CAMERON, PREMIERUL BRITANIC: ”Iubesc aceasta tara si ma simt onorat sa o servesc. În viitor, voi face tot ce pot pentru ca aceasta tara sa prospere. Va multumesc.”
Si parerile britanicilor asupra rezultatelor s-au impartit.
”Am votat pentru iesirea din Uniunea Europeana si nu cred ca tara noastra are beneficii de la UE.“
“Am votat pentru a ramâne pentru ca este bine pentru o multime de britanici, pot fi multe probleme daca plecam.”
Multi dintre britanici se intreaba ce va urma? Cert este ca au aparut deja primele consecinte. Bursele au reactionat imediat, aurul s-a scumpit, lira sterlina a scazut pana la un nivel record iar moneda euro a consemnat cea mai mare depreciere de la introducerea sa in 1999. Premierul Scotiei a anuntat ca a inceput deja pregatirile pentru un nou referendum privind independenta de Marea Britanie pentru a ramane in UE. In orice caz, iesirea Regatului din blocul european nu se va face imediat, ci va fi rezultatul unor negocieri care ar putea dura ani de zile.

