Britanicii se confrunta cu o situatie extrema. In doua zile, peste o mie de migranti au incercat sa treaca granita ilegal. Mai multe barci au plecat in acest weekend din portul Calais catre cel din Dover sub ochii impasibili ai politistilor francezi, care n-au schitat nici macar un gest pentru a-i opri.

Publicat:11.10.2021, 20:12

De la o departare de 100 de metri, 8 politisti francezi, echipati cu scuturi si casti, privesc impasibili cum grupul de kurzi irakieni urca intr-o barca, ziua in amiaza mare, si nu la adapostul intunericului, cum se intampla de obicei. Prezenta era si o echipa a postului de televiziune englez, Sky News, care a filmat intreaga intamplare.

“Au carat aceasta barca uriasa pe plaja pana in apa si se vor indrepta intr-acolo, spre Dover. Politistii francezi au vazut toate aceste manevre dar i-au lasat sa faca ce vor, fara sa miste un deget.”
Ulterior, autoritatile franceze au pus lipsa de reactie pe seama faptului ca politistii erau depasiti numeric de cei 40 de migranti, intre care 3 copii. Dupa cateva zeci de minute, barca a ajuns la destinatie. 

”-Ce varsta are copilul?
-14 zile.”
Aceasta fetita se numeste Ayan si s-a nascut in timpul calatoriei parintilor ei din Irak. 

”De ce ati riscat cu viata copilului, pentru a traversa Canalul?
-Am facut asta pentru a supravetui.”

Unul dintre migranti a povestit ca a platit aproape 3 mii de dolari pentru a strabate Europa pe ruta Belarus, Polonia, Germania, Franta.

„V-au spus ceva politisiti francezi ?
-Nu, nu ne-au zis nimic. Nu sunt amenintatori ca in alte tari. Ne respecta, ne-au zis sa asteptam barca mare care ne-a adus aici. Ne-au zis: “La revedere!” iar eu le-am multumit.”

Ivor BENNETT, CORESPONDENT SKY NEWS: “De aici, migrantii sunt dusi la Dover. Niciunul nu stie ce-l asteapta, dar toti sunt convinsi ca, orice ar urma, tot e mai bine decat situatia lasata in urma.”
Guvernul britanic, care a facut din combaterea imigratiei o prioritate dupa Brexit, vrea sa elimine aceste traversari periculoase. La sfarsitul lunii iulie, Londra s-a angajat sa plateasca Frantei peste 60 de milioane de euro pentru a consolida prezenta fortelor de ordine la granite. Cu toate acestea, ultimele luni, fluxul de migranti a atins cote record. 

Gerald DARMANIN, MINISTRUL DE INTERNE FRANCEZ: “N-am vazut inca niciun euro promis de guvernul britanic in cadrul acordului negociat cu cateva luni in urma cu doamna ministru Pattel (n.r.-ministrul britanic de Interne). Britanicii sunt oameni de onoare si sunt sigur ca e doar o usoara intarziere si se vor tine de promisiune.
Franta spune ca a angajat mai multi jandarmi si a achizitionat echipamente destinate protejarii granitei. Totusi numarul migrantilor care au traversat Canalul Manecii s-a dublat fata de anul trecut, spun autoritatile din Regatul Unit. Din ianuarie si pana acum, peste 17 mii au parcurs aceasta ruta. Astfel ca   guvernul de la Londra a inceput procesul de adoptare a unui controversat proiect de lege pentru reformarea sistemului de azil si care inaspreste pedepsele, traficantii riscand conform textului propus o pedeapsa maxima de inchisoare pe viata, fata de maxim 14 ani de detentie in prezent.