Posibilitatea ca Regatul Unit sa intre din nou in carantina i-a speriat pe britanici. Primul efect: s-au golit rafturile cu produse de stricta necesitate din magazine.

Cel mai mare lant de supermarketuri din tara a limitat vanzarile, in aceste conditii. Un client nu poate pleca acasa cu mai multe de trei pachete de faina, paste, hartie igienica sau servetele umede. La comenzile online, se adauga acestei liste orezul si legumele la conserva.

Conducerea companiei a tinut sa precizeze ca stocuri sunt suficiente. Problema e ca aprovizionarea la raft nu tine pasul cu vanzarile si astfel produsele nu ajung pentru toti clientii.

De joi, barurile si restaurantele din Anglia se inchid la ora 22 si e din nou incurajata munca de acasa. Dar premierul Boris Johnson a avertizat ca in functie de evolutia pandemiei s-ar putea adauga si alte masuri.

Sursa: Digi24.ro