O cladire separata, angajati noi si o arhiva secreta separata – acestea sunt principalele accente ale schimbarilor pe care un grup de lucru le pregateste pentru a asigura o mai mare independenta a activitatii Parchetului European in Bulgaria, transmite Dnevnik, citata de Rador.

Modificarile, anuntate in urma cu ceva vreme de seful cabinetului premierului Kiril Petkov – Lena Borislavova -, vor fi introduse cu modificari la cateva legi – cu privire la justitie, la informatiile clasificate, la mijloacele speciale de ancheta si la Codul de Procedura Penala.

Acestea vor fi prezentate spre dezbatere publica in termen de doua saptamani si vor fi supuse votului in termen de o luna, a aflat „Dnevnik” de la experti care pregatesc modificarile. In acest scop, a fost format un grup de lucru cu persoane din Consiliul de Ministri, Ministerul Justitiei si alte institutii.

Ideea principala este ca prin modificari sa se asigure independenta deplina a activitatii procurorilor europeni delegati. Din 30 martie, site-ul Consiliului de Ministri de la Sofia are o noua sectiune in care se vor putea transmite semnale catre Parchetul European, vor fi informatii despre activitatile institutiei, precum si informatii despre activitatile de combatare a coruptiei ale guvernului.

In urma cu ceva timp, premierul Kiril Petkov a anuntat ca guvernul va fi punctul de contact pentru primirea semnalelor pentru Parchetul European. O intentie similara este sustinuta si de procurorul-sef european, Laura Kovesi, care in 2021 a solicitat comunicare directa cu Ministerul de Interne si Agentia Vamala. Procurorul general european Laura Kovesi a insistat personal asupra unora dintre schimbari, prezentandu-si solicitarile in cadrul unei conversatii cu premierul Kiril Petkov, la Sofia.

Cladire noua si arhiva secreta separata noua

Modificarile prevad ca Parchetul European va avea o cladire separata, in care vor putea fi audiati martori si in care administratia si angajatii sa poata lucra linistiti, au explicat expertii care pregatesc acest lucru. In prezent, reprezentantii institutiilor se afla in cladirea Parchetului Raional Sofia (bulevardul GM Skobelev 25).

Inca se fac inspectii si verificari pentru un loc potrivit pentru a gazdui administratia care se va ocupa de Parchetul European. In timpul vizitei sale din martie, Laura Kovesi a insistat ca procurorii delegati bulgari sa aiba o cladire separata. „Nu este o problema sa impartim birourile, dar mi-as dori o cladire separata, un buget separat si sa pot vizita aceasta cladire”, a spus Kovesi.

O garantie importanta pentru independenta activitatii lor va fi si infiintarea unei arhive secrete independente, la care nu vor avea acces procurorii bulgari sau reprezentantii conducerii procuraturii de stat. Modificarile vor oferi posibilitatea procurorilor delegati europeni sa fie deserviti de personal judiciar (grefieri, secretari si asistenti), care vor fi numiti in acest scop. In prezent, astfel de angajati sunt delegati de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie.

In iulie 2021, au fost infiintate 15 posturi cu norma intreaga la unitatea care sprijina activitatile Parchetului European. Deocamdata nu se stie exact de cati angajati va fi nevoie, urmeaza sa fie intocmita o analiza de institutie. Schimbarile le vor permite acestor angajati sa lucreze direct pentru Parchetul European, nu sa tina de procuratura bulgara. Acest lucru va asigura o mai mare independenta si securitate in activitatea lor, mai spun expertii. Criteriile pentru ei nu vor fi diferite de cele prevazute in Legea privind sistemul judiciar.

Deocamdata nu se stie exact cat vor costa modificarile. Deocamdata, finantarea pentru acestea va fi probabil separata de bugetul justitiei, dar este posibil ca fondurile sa fie asigurate de Parchetul European intr-o etapa ulterioara.

Dupa ce procurorul general european, Laura Kovesi, a vizitat Bulgaria, la jumatatea lunii martie, Ministerul Justitiei a declarat ca se lucreaza la modificari la Codul Penal, pentru a elimina obstacolele in calea anchetei efective si a pedepsirii infractiunilor legate de frauda cu bani europeni. Acestea sunt legate de modul in care este formulata infractiunea si de modul in care aceasta nu reflecta traseul complex al acestor fonduri, care trec prin mai multe institutii si bugete.

La scurt timp dupa plecarea lui Kovesi, Ministerul de Interne a demarat operatiunea de arestare a fostilor guvernanti – fostul premier Boiko Borisov, fostul ministru de finante Vladislav Goranov si PR-ul Sevdalina Arnaudova. Dupa aceea, institutia a anuntat ca, pe langa cazurile de frauda cu fonduri europene, lucreaza si la cazuri de „coruptie sistemica impotriva inaltilor functionari publici” in Bulgaria.

Parchetul European functioneaza din vara anului 2021. Acolo e loc pentru zece procurori din Bulgaria. La sfarsitul anului 2020 a fost demarata procedura de alegere a procurorilor bulgari, iar initial s-au prezentat peste 30 de persoane. Parchetul a trimis 10 candidaturi procurorului-sef european, Laura Kovesi, dar din toate propunerile ea a aprobat doar patru (Svetlana Sopova-Koleva, Boiko Kalfin, Veronika Trifonova si Dimitar Belicev).

Astfel, la inceputul activitatii institutiei, in iulie 2021, echipa de procurori delegati bulgari nu a fost completa. In a doua etapa, in toamna anului 2021, cinci dintre cele sase posturi vacante au fost ocupate. Elena Popova de la Tribunalul Penal Specializat, cu procurorii de la Parchetul Municipiului Sofia – Victor Tarcev, Stanislav Stoikov si Anna Aleksova, precum si cu adjunctul sefului Parchetului Raional Kiustendil – Ivailo Iliev.

La jumatatea lunii februarie a acestui an, Colegiul Procurorilor a lansat o a treia procedura de trimitere a ultimului procuror european, insa pentru aceasta nu au fost candidati. Colegiul Procurorilor poate anunta acum o a patra procedura de selectie. Cealalta varianta este de a se intelege cu Parchetul European pentru un procuror european delegat mai putin decat numarul planificat initial de zece oameni.

Conditiile obligatorii pentru a candida sunt sa cunoasca limba engleza, sa aiba minim opt ani de experienta juridica, sa aiba varsta de cel mult 58 de ani, sa fi dobandit statutul de inamovibilitate si calificativul „foarte bine” la ultima atestare.

Sursa: