Ministrul bulgar de Externe, Nicolai Mladenov, si-a exprimat, miercuri, la Sofia speranta ca Bulgaria va putea sa adere la spatiul Schengen pana la sfarsitul anului, relateaza site-ul Novinite.com.


Vorbind despre prioritatile Bulgariei si presedintiei ungare a UE, Mladenov a declarat ca Guvernul bulgar este convins sa va indeplini pana in martie toate criteriile tehnice pentru a deveni membru al Acordului Schengen.

Luna martie a fost data stabilita pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, dar reticentele unor tari vest-europene si informatiile potrivit carora Bulgaria ar intampina probleme in controlarea granitei au facut putin probabila respectarea acestei date.

"Speram ca dupa luna martie, dupa ce vom fi indeplinit toate criteriile tehnice, vom permite statelor membre UE sa ia o decizie in scurt timp pentru ca Bulgaria sa poata adera la spatiul Schengen pana la sfarsitul lui 2011", a declarat Mladenov.

"Aderarea Bulgariei la spatiul Schengen este extrem de importanta sub toate aspectele si directiile, va puteti imagina acest lucru, si nu este nevoie sa va explic eu", a precizat ministrul, enumerand prioritatile ministerului sau in timpul presedintiei ungare a UE.