Bulgaria va inchide in urmatorii sapte ani 28 de institutii publice destinate persoanelor cu handicap mintal si bolnavilor psihici, in urma unui raport extrem de critic al Consiliului Europei, a anuntat parchetul de la Sofia vineri, transmite AFP.
Parchetul bulgar a confirmat intr-un comunicat tratamentele abuzive denuntate in raportul publicat marti de Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT), inclusiv "violenta exercitata de personal, plasarea in izolare, igiena precara si mirosul de urina, folosirea de medicamente neautorizate".
CPT al Consiliului Europei a deplans in raportul de marti lipsa progreselor in aspectele sesizate la ultima sa misiune din 2005, in afara unei usoare imbunatatiri la nivelul conditiilor de trai materiale.
Documentul a evocat intre altele cazuri in care pacientii au fost legati de paturi si loviti cu bastoane sau cand ingrijitorii i-au insultat pe rezidenti ori chiar i-au lovit cu pumnii si picioarele.
Bulgaria a fost criticata si in 2018 de Asociatia europeana de psihiatrie (EPA), care si-a exprimat preocuparea fata de izolarea si lipsa activitatilor pentru rezidentii acestor structuri, iar guvernul bulgar a initiat ulterior o strategie de reforma, care este in curs de adoptare in parlament.
In 2016, Bulgaria a inchis, la presiunile unor ONG-uri si ale Uniunii Europene, ultimul dintre marile centre pentru copii handicapati abandonati, structuri mostenite din perioada comunista. O serie de ONG-uri au subliniat insa ca problemele persista, denuntand in mod regulat existenta de abuzuri grave si in noile structuri, mai mici, dar lipsite de personal calificat.
Sursa: Digi24.ro


