La inceputul acestui an, Marc Johnson, profesor de microbiologie moleculara si imunologie la Facultatea de Medicina a Universitatii din Missouri, a facut un apel pe retelele sociale: „Ajutati-ma sa rezolv un mister legat de o varianta noua de COVID”, a scris el pe Twitter, potrivit Business Insider, transmite digi24.ro.
Johnson a povestit ca se uita printr-o baza de date cu mostre de COVID cand a dat peste o versiune nou-nouta a virusului. Au existat cantitati masive din aceasta tulpina unica - toate provenind de la o singura persoana misterioasa din Ohio.
Materialul viral a fost gasit in principal in doua locuri: in orasul Columbus si la 60 de kilometri distanta, in orasul Washington Court House. Johnson crede ca persoana locuieste intr-unul din orase si lucreaza in celalalt.
El a remarcat insa ca nu este vorba despre „o amenintare iminenta pentru sanatatea publica” si ca aceasta persoana are probabil o forma de „long Covid” care nu este contagioasa.
Dar gasirea acestor noi variante si identificarea persoanelor care le raspandesc ar putea dezvalui noi indicii asupra modului in care coronavirusul sufera mutatii, precum si de ce unii oameni pastreaza virusul in corp pentru perioade lungi de timp.
Johnson a declarat pentru Insider ca a identificat variante „criptice” de Covid in canalizarea din toata tara incepand din 2021. Acestea sunt tulpini „care nu se potrivesc cu nimic din ceea ce am vazut inainte”, a spus el, aratand ca SARS-CoV-2 inca mai sufera mutatii si inca nu este suficient de bine cunoscut.
Desi ce aceste tulpini criptice au fost identificate doar in apele uzate, ele ar putea fi un indiciu ale variantelor viitoare. Cu mult inainte de aparitia Omicron, cercetatorii colectau mostre de Covid pe care nu le recunosteau - variante criptice despre care acum intelegem ca sunt similare cu Omicron, conform unei lucrari publicate luna trecuta de Johnson si echipa lui.
Prima versiune criptica de Covid gasita de Johnson, in 2021, a fost un exemplu clasic al descoperirilor sale. Era atat de mult virus in apa uzata incat a crezut ca provine dintr-un azil de batrani sau poate dintr-un adapost pentru animale. Insa echipa sa a gasit sursa intr-o singura cladire de birouri din Wisconsin, cu aproximativ 30 de angajati, arata el in cercetarea sa.
„Nu credeam ca o persoana poate pierde atat de mult”, a spus Johnson.
Toti angajatii din cladire au fost anuntati si fost testati. In cele din urma, varianta a disparut din apa reziduala.
Acum, situatia se repeta in Ohio.
Johnson si urmaritorii sai de pe Twitter au redus numarul suspectilor la aproximativ 1.600, numarul de persoane care fac naveta zilnica intre Washington Court House si Columbus, potrivit datelor recensamantului din SUA.
In timp ce unii oameni si-au exprimat ingrijorarea ca ar putea invada intimitatea medicala a cuiva, Johnson spune ca „nu exista nicio vanatoare de oameni”. Singurul motiv pentru care a scris pe Twitter despre situatie este speranta ca cineva se va recunoaste in descrierea facuta.
„Daca cineva are aceasta infectie, sansele ca sa-si dea seama despre ce este vorba sunt nule”, a spus el pentru Insider, deoarece in prezent nu exista niciun test disponibil in SUA pentru a testa fecalele pentru Covid-19. „Am scris in asa fel incat daca se gandeste, poate pune lucrurile cap la cap”.
El spune ca persoana probabil se confrunta cu un fel de simptome gastrointestinale si poate nici macar sa nu stie ca are o long Covid. El spera ca, daca cineva isi da seama ca este cel care elimina virusul, primul lucru pe care il va face este sa consulte un medic.
„Mi-ar placea sa aflu detaliile”, a spus el, dar „mai ales vreau ca ei sa faca un tratament”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.