Ca acasa poate fi si intr-un autobuz! Doua femei din Marea Britanie s-au gandit cum sa-i ajute pe oamenii fara adapost, mai ales ca a venit iarna, iar multe persoane ingheata. Asa ca, impreuna cu un grup de voluntari, femeile au transformat un autobuz cu doua etaje intr-un adapost. Acolo, cei nevoiasi pot sa manance, sa doarma sau sa se incalzeasca.
Ideea de a transforma un autobuz intr-un adapost pentru nevoiasi apartine acestor doua femei din orasul Portsmouth. Asa ca ele au decis sa faca un anunt la radio si la televizor, unde spuneau ca au nevoie de un autocar vechi, care nu mai este folosit.
Nu a trecut mult timp pana cand au fost telefonate de o companie de transport, care le-a donat acest autobuz cu doua etaje. Asa ca femeilor nu le-a ramas decat sa amenajeze interiorul. Dar, pentru ca intelegeau ca in doua nu se vor descurca, au cerut ajutor, iar voluntari au fost multi.
”Ele au primit acest autobuz si impreuna cu sute de oameni si companii locale, l-au transformat in aceasta fabuloasa incapere pe care o avem acum.”
Scaunele vechi din cele doua etaje ale autobuzului au fost scoase, iar in locul lor au fost amenajate 12 paturi si chiar o bucatarie. Investita nu a fost una mica -toate materialele si mobilierul a costat in jur de 7 mii de euro.
Dar s-a meritat, spun cele doua femei care au venit cu ideea. Odata ce a fost gata, autobuzul a devenit adapost pentru cei care nu au unde dormi, manca sau incalzi in zilele friguroase de iarna. Gestul femeilor, dar si a voluntarilor care au lucrat la acest proiect, a fost apreciat de toata comunitatea.

