Ca intr-un film de actiune, vehiculele blindate ale Armatei Nationale au iesit astazi pe strazi. Nedumeriti, locuitorii capitalei au surprins imagini cum acestea merg in coloana ca la parada, avand si armament. S-a intamplat dupa ce Igor Dodon a semnat decretul cu privire la folosirea armatei pe durata starii de urgenta. Ministrul apararii nu a putut sa ne explice ce au insemnat aceste defilari.

Asa au fost surprinse masinile Armatei astazi pe strazile Chisinaului. Avand decretul presedintelui, militarii au iesit cu vehiculele in coloana. Nedumeriti, oamenii le-au filmat si au postat imaginile pe retelele de socializare, incercand sa afle ce se intampla? Asta am incercat si noi sa aflam de la ministrul apararii.

Alexandru PINZARI, MINISTRUL APARARII: „A fost emis decretul presedintelui RM cu privire la implicarea armatei in aceasta situatie de urgenta care este declansata in tara si armata merge in sprijinul politiei.”

Potrivit lui Alexandru Panzari, anume in acest fel armata va veni in sprijinul politistilor. 

Alexandru PINZARI, MINISTRUL APARARII: „- Suportul dumneavostra consta in faptul ca mai multe masini vor iesi astfel pe strazile capitalei? - Masini cu ofiteri si sodati. - In asta consta suportul Ministerului Apararii? - Da, asa scrie legea.”

La intrebarea pentru ce a fost nevoie de arme, oficialul ne-a spus ca...

Alexandru PINZARI, MINISTRUL APARARII: „Este o chestie de protocoale interne ale Armatei Nationale, asa sunt echipate automobilele de lupta.”

Iar Igor Dodon spune ca...

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Nu trebuie sa va sperie armata.”

Armata Nationala a publicat un video cu pregatirile inainte ca aceste masini sa iasa pe strazile din capitala.

Rupt parca dintr-un film de actiune, cu muzica pe fundal, video-ul se incheie cu indemnul „stai acasa.”

Autoritatile au incercat sa faca acest indemn nu doar vazut, dar si auzit, in ultima perioada. Astfel au folosit diverse metode, fie in conferinte, pliante, banere sau chiar masini de patrulare ale politiei care difuzeaza mesaje audio pe strazi.

Mai ingeniosi au fost politistii din Cahul.

Aliniati la un metru distanta unul de altul, oamenii legii au cantat o piesa compusa special pentru a indemna oamenii sa nu iasa din case.

Au fost probabil inspirati de oamenii legii din strainatate, carora insa parca le-a iesit mai bine....