Mahmoud Matar, seful Sectiei Chirurgia reconstructiei membrelor la un spital din Gaza, descrie pentru BBC „scenele mortii”: „Cadavrele sosesc in bucati. Sunt chirurg si totusi nu pot suporta scena mortii”, transmite hotnews.ro

Publicat:11.10.2023, 20:41

In mesaje transmise pe WhatsApp catre BBC, medicul spune ca sala de operatii a spitalului functioneaza non-stop, iar paturile sunt pline, in timp ce bombardamentele aeriene israeliene continua.

„Suntem complet coplesiti de numarul de raniti si de numarul mortilor. Cadavrele sosesc in bucati. Sunt chirurg si totusi nu pot suporta aceste scene ale mortii”,  a spus doctorul.

„Familiile de aici si-au vazut casele demolate deasupra capetelor lor, ucigand familii, cu exceptia uneia sau doua persoane, care vin la spital cu rani ingrozitoare. Toti ne simtim neajutorati, nu putem ajuta oamenii. Nu imi pot salva propria familie. Copiii mei sunt acasa plangand in timp ce eu sunt la datorie”,  a continuat medicul chirurg.

El a mai spus ca acum, in Gaza, mirosul mortii „este peste tot”: „Nu exista apa, electricitate si avem o conexiune foarte proasta la retea. Acum, caut apa de baut”.

Si chirurgul britanic-palestinian Ghasan Abu Sitta a declarat pentru BBC ca exista un „flux continuu de raniti”, dar spitalul din Shifa, unde lucreaza el, era deja la capacitate maxima, la fel ca majoritatea celorlalte spitale din Gaza. „Gaza are in jur de 2.200, 2.500 de paturi si deja am avut 4.500 de raniti”, a spus Abu Sitta.

In urma bombardamentelor Armatei israeliene, ca raspuns la atacul lansat sambata de Hamas asupra Israelului, Gaza s-a transformat in ruina.

Armata israeliana (IDF) toaca Fasia Gaza cu sute de lovituri aeriene, transforman cartiere intregi in ruine, in timp ce noi atrocitati savarsite de islamistii Hamas pe teritoriul israelian ies la iveala. Ministrul israelian al apararii a declarat ca a „eliminat toate restrictiile” impuse trupelor sale care lupta impotriva fortelor Hamas. Joe Biden a descris atacul Hamas drept un „act absolut malefic”.

Se estimeaza ca, in total, intre 100 si 150 de ostatici sunt tinuti in Gaza. Cel putin 1.200 de oameni au murit in Israel de sambata si pana acum, potrivit IDF, iar peste 1.000 de persoane au murit in Gaza, in timp ce alte cel putin 5.000 au fost ranite, potrivit Ministerului palestinian al Sanatatii.