Camera Deputatilor din Romania a adoptat, miercuri, o propunere legislativa pentru modificarea Ordonantei de urgenta 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, stabilind ca la o adresa nu pot fi inregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane, tranismite agerpres.ro

Au fost inregistrate 258 de voturi „pentru” si  sapte „impotriva”.

„Nu poate fi inscrisa in actul de identitate adresa de domiciliu daca in Registrul National de Evidenta a Persoanelor sunt inregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectiva. Limita nu se aplica in cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsa sa intelege titularul dreptului locativ, sotul, sotia acestuia, rudele titularului si cele in linie colaterala pana la al patrulea grad inclusiv”, prevede proiectul.

Nerespectarea acestei prevederi se sanctioneaza cu amenda de la 75 la 150 lei romanesti. 

Potrivit actului normativ adoptat, persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se inscrie in baza adeverintei eliberate de catre unitatea administrativ-teritoriala din care rezulta adresa la care se stabileste domiciliul.

Proiectul mai prevede ca de la data realizarii conditiilor tehnice pentru eliberarea cartii electronice de identitate, cererea pentru eliberarea cartii electronice de identitate se solutioneaza de catre orice serviciu public comunitar de Evidenta a Persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau resedinta persoanelor fizice.

Cei care gazduiesc alte persoane care nu au inscrise in actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv, dupa trecerea termenelor prevazute, vor avea obligatia de a se prezenta impreuna cu acestea la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, in vederea exprimarii consimtamantului de primire in spatiu, cu exceptia cazurilor in care persoanele locuiesc in interesul serviciului sau in scop turistic.

In textul in vigoare, aceasta obligatie este stabilita in cazul in care persoanele gazduiesc alte persoane, in mod neintrerupt, pe o perioada mai mare de 30 de zile.

De asemenea, deputatii romani au mai stabilit ca persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decat cea din actul de identitate vor fi obligate ca, in termen de 15 zile de la mutare, sa solicite la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor schimbarea domiciliului sau inscrierea mentiunii privind stabilirea resedintei si sa ceara inscrierea in cartea de imobil.

In textul actual, persoanele care isi schimba domiciliul sau isi stabilesc resedinta sunt obligate doar sa ceara in acest termen inscrierea in cartea de imobil la noua locuinta.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.