Canalul Rideau, cel mai mare patinoar din lume, inclus in patrimoniul mondial UNESCO din capitala canadiana Ottawa, nu va fi deschis anul acesta pentru prima data in istoria sa din cauza unei ierni blande, au confirmat vineri managerii sai, citati de AFP, scrie hotnews.ro.

Publicat:25.02.2023, 00:47

„In pofida eforturilor noastre, vremea a pus stapanire pe noi pentru prima data in istoria noastra", au declarat acestia pe Twitter.

„Nu suntem in masura sa deschidem patinoarul pentru acest sezon", au adaugat ei intr-un comunicat.

Pentru ca Rideau, care se intinde pe sub marile monumente ale capitalei (Parlament, Senat, universitate etc.), sa fie practicabil, mercurul trebuie sa ramana intre -10 si -20 de grade timp de aproape doua saptamani.

Daca atunci cand a fost deschis pentru prima data, in anii 1970, canalul era in general accesibil de la sfarsitul lunii decembrie, in prezent canalul se deschide de obicei la mijlocul sau la sfarsitul lunii ianuarie. In 2020, de exemplu, a trebuit sa se asteptei pana la 28 ianuarie pentru a patina pe el.

Iar temperaturile mai scazute inregistrate in Ottawa in ultimele 24 de ore nu au fost suficiente pentru a inversa tendinta.

La jumatatea lunii februarie, turistii si locuitorii din Ottawa - care uneori patineaza la serviciu - si-au exprimat dezamagirea pentru AFP.

Canalul Rideau, cunoscut si sub numele de Rideau Waterway, leaga capitala Canadei, Ottawa, Ontario, de Lacul Ontario si raul Saint Lawrence din Kingston. Are 202 kilometri lungime.