Distribuie Serviciul german de informatii "se afla pe fir" in timp ce liderul belarus Alexandr Lukasenko negocia, in numele presedintelui rus Vladimir Putin, cu Evgheni Prigojin pentru a opri marsul gruparii de mercenari Wagner spre Moscova, dezvaluie presa germana, potrivit Politico, transmite libertatea.ro.
O investigatie comuna a posturilor publice germane de radio si televiziune NDR si WDR sustine ca serviciul de informatii al Germaniei (BND) stia mai multe despre discutiile cu organizatia paramilitara Wagner decat s-a aflat initial, inclusiv despre rolul de intermediar jucat de Lukasenko, care a negociat incetarea tentativei de rebeliune.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat, intr-un interviu televizat de saptamana trecuta, ca BND „nu a stiut dinainte” despre revolta.
Noile informatii aparute in presa pun sub semnul intrebarii declaratia lui Scholz.
Potrivit investigatiei, BND a primit informatii despre o posibila revolta in Rusia condusa de seful Wagner cu o saptamana inainte ca aceasta sa se produca, dar nu a anuntat biroul cancelarului pentru ca nu a putut verifica informatia.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


