Când patriotismul se lovește de realitate. Șoția unui deputat rus, mare iubitor al patriei, a zburat tocmai în Chile pentru a naște, nu pentru peisaje exotice sau cultură locală, ci ca fiul lor să apară pe lume cu un pașaport care să-l poarte prin circa 160 de țări.  

Într-un videoclip postat pe Instagram, soția unui deputat din Toliatti, Liubovi Marcenko, a împărtășit trucul familiei pentru a-i asigura copilului un pașaport puternic: să naști în Chili.  

„Cu pașaportul din Chili poți să călătorești, fără viză, în mai multe țări ale lumii. La ei economia este puternică, iar rata de criminalitate e foarte joasă.”  

Potrivit ei, opțiunile inițiale au fost SUA sau Canada, dar până la urmă au ales America Latină, iar zborul în a opta lună de sarcină a fost la clasa business, cadou de la soțul-deputat.

„Am avut un însoțitor de bord personal, bucătar șef și un meniu fără limită. Bucate calde, salate, sucuri proaspete- tot ce mi-a dorit sufletul. Patul mi-a fost aranjat și am primit pijama lor de brand.”

Costul unui astfel de zbor din Moscova către Chile începe de la 5500 de euro de mii de ruble pentru un bilet la clasa business și poate depăși 11 mii, în funcție de escală și rută.

„Zbori confortabil și asta este atât de important mai ales fiind însărcinată. Eu am zburat pentru a oferi copilului meu cel mai bun viitor: pașaportul din Chili.”

Clipul a stârnit imediat reacții critice în rândul publicului, care a observat contrastul dintre patriotismul afișat de Alexandr Dorojkin pe rețelele sociale și decizia familiei de a căuta un avantaj personal în străinătate. După valul de comentarii negative, videoclipul a fost șters, iar Marcenko și-a cerut scuze, declarând că este „fericită să se întoarcă acasă”. În urma scandalului, partidul „Rusia Unită” a anunțat o anchetă internă și recomandat ca deputatul să fie retras din Consiliul politic al filialei din Toliatti. Deși oficialii ruși critică adesea țările occidentale, mai multe soții de deputați de la Moscova au recurs la aceeași strategie pentru a le oferi copiilor un pașaport puternic, demonstrând că nu doar patriotismul este doar pentru content.